Băsescu se întâlneşte cu Boc pentru a discuta despre scandalul legat de ministrul Mediului - surse

Autor: Mediafax 13.07.2011

Premierul Emil Boc se află, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni, unde are o întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, au declarat pentru Mediafax surse politice.

Premierul Boc a plecat la Cotroceni imediat după şedinţa Guvernului, care a durat doar o oră şi jumătate, fiind una dintre cele mai scurte din actualul mandat.

Surse oficiale au declarat că în şedinţa de miercuri miniştrii au discutat puţine acte normative şi au analizat în sinteză stadiul absorbţiei fondurilor europene. Potrivit surselor citate, comitetul interministerial pentru absorbţia fondurilor europene se va reuni joi într-o nouă şedinţă, după analiza efectuată săptămâna trecută.