CE va lansa procedura de infringement dacă România nu va realiza stocurile minime de ţiţei

Ziarul Financiar 08.07.2011

România are termen până la 31 decembrie să constituie stocurile minime de ţiţei şi produse petroliere aferente acestui an şi cele restante din 2009, pentru a evita declanşarea unei proceduri de infringement din partea Comisiei Europene. România s-a obligat în negocierile de aderare la Uniunea Europeană să constituie stocuri minime de ţiţei şi produse petroliere în mod etapizat şi beneficiază până la 31 decembrie de o perioadă de tranziţie.

Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS) nu a reuşit în 2009 să realizeze stocurile, întrucât nu a avut fonduri proprii suficiente şi nici nu a primit sumele necesare de la bugetul de stat.

Drept urmare, Oil Supply Group, structură din UE care monitorizează stocurile de petrol ale statelor comunitare, a informat autorităţile de la Bucureşti că, deşi România "se află în prezent în situaţie de infringement", Comisia Europeană "nu va declanţa această procedură până la finele perioadei de tranziţie, respectiv 31 decembrie 2011". Până la 31 decembrie România trebuie să constituie stocuri minime de produse petroliere de 1,2 milioane de tone.