Privilegiul/ de Doina Uricariu
Un leagăn, spatele de argint al unui bătrân
fereastra cenuşie, inima liniştită
şi pentru o clipă suferi de un viciu de gândire:
Totul ţi se pare trist, dai deoparte viaţa
pielea nou născutului fulguindu-şi minunea,
te chriceşti în umbră, îţi muşti degetele şi plângi
oare de ce?
Nimeni nu te înţelege
Lumea clatină din cap a mirare
o invidie rea se rostogoleşte ca o piatră de munte
"nu mai poate de bine", "sufletul", "greaţa fericirii"
balsamul prea binelui îl sufocă, "se preface", "alintul"
şi oare câte alte cuvinte
se adună uşor, se înghesuie în turmă
să numească pâlpâinda frică de moarte
Cine-mi astupă gura
ca un iubit sărutându-mi teama hohotitoare,
cine-mi respiră privilegiul că tremur.
Din volumul "Vietăţi fericite", Editura Eminescu, Bucureşti 1980