Aproximativ 10% din asigurătorii europeni nu au capital suficient pentru a rezista unor şocuri economice puternice

Autor: Bogdan Cojocaru 04.07.2011

Aproximativ 10% din companiile europene de asigurări testate de autoritatea de control a sectorului de profil din Uniunea Europeană nu au suficient capital pentru a face faţă unor şocuri economice puternice, transmite AFP.

Testele, efectuate de Autoritatea Europeană pentru Asigurări şi Pensii şi la care au participat 221 de asigurători, acoperă companii reprezentând 60% din sectorul de profil din UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

Cu o rată a succesului de 90%, "se poate spune că sectorul european al asigurărilor este solid", menţionează instituţia într-un comunicat.

Testele au cuprins criterii mai stricte privind cerinţele de capitalul care vor trebui respectate începând cu ianuarie 2013. Condiţiile sunt cuprinse într-un pachet de reglementări cunoscut sub numele de Solvency II.

Dintre companiile testate, "datele arată că aproximativ 10% (13 companii) nu îndeplinesc cerinţele pentru capitalul minim în cazul unor scenarii adverse. Zece companii nu au reuşit să îndeplinească cerinţele de capital minim într-un scenariu legat de inflaţie", adaugă comunicatul, care face referite la un caz ipotetic în care băncile sunt forţate de inflaţie să majoreze rapid dobânzile.

Scenariile în care asigurătorii au fost testaţi au inclus, de asemenea, riscuri referitoare la pieţe, credite şi asigurări.