Avocatul victimelor lui Madoff cere daune de 19 miliarde de dolari de la JPMorgan Chase

Autor: Vlad Popescu 26.06.2011

Avocatul însărcinat cu recuperarea banilor pentru victimele lui Bernard Madoff cere daune de 19 miliarde de dolari de la banca JPMorgan Chase & Co, de trei ori mai mult decât estima anterior că trebuie să recupereze de la principalul furnizor de servicii financiare al escrocului, transmite Reuters.

Irving Picard a adus noi acuzaţii împotriva JPMorgan, la trei zile după ce a doua mare bancă americană după active a căzut la înţelegere cu Securities and Exchange Commission, comisia de valori mobiliare din SUA, acceptând să plătească autorităţilor 153,6 milioane de dolari pentru a aplana acuzaţii de fraudă.

Picard susţine că JPMorgan a fost complice la schema Ponzi derulată de Madoff şi a ignorat "steguleţele roşii" care l-ar fi incriminat pe capitalist. În plângerea iniţială depusă împotriva JPMorgan, avocatul cerea daune de 6,4 miliarde de dolari.

"JPMorgan Chase a ales să încurajeze frauda lui Madoff, nu doar prin diversele metode prin care a participat la activităţile sale, ci şi prin ajutorul oferit acestuia pentru acoperirea furtului cu numele unei instituţii financiare recunoscute la nivel global", se spune în noua reclamaţie.

Reprezentanţii JPMorgan au reiterat că procesul intentat de Picard împotriva băncii nu are fundamente şi distorsionează realitatea şi legea.