28% din managerii români au probleme cu alcoolul

Autor: Ioana David 24.06.2011

Consumul de băuturi alcoolice se ridică anual la 18,5 litri pentru fiecare adult român, cu 20% mai mult decât media din Uniunea Europeană, ceea ce situează România printre naţiunile cu cel mai mare consum, potrivit datelor furnizate de Asociaţia pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT).

Acest nivel ridicat arată că românii nu au renunţat la consumul de tărie, deşi puterea de cumpărare s-a redus în ultimii ani. Deşi în volum piaţa de alcoolice a scăzut, în valoare cifra de afaceri cumulată a celor mai mari cinci jucători din domeniu a fost mai mare anul trecut, potrivit unei analize a ZF.

"În România sunt aproximativ 2 milioane de persoane care consumă alcool în exces (...) Dintre persoanele care ocupă funcţii mana­geriale, 28% consumă alcool peste limita admisă", mai arată datele ALIAT.

Totodată, Alianţa ia în calcul un indicator numit binge drinking, care reprezintă o formă episodică de consum excesiv de alcool, iar România în funcţie de acest indicator se află pe locul doi în Europa după Irlanda. Episoadele de consum excesiv de alcool pot împinge la suicid sau la încălcarea legii.

Potrivit unor date citate de Organizaţia Patronală a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice GARANT, anul trecut consumul pe cap de locuitor a fost de circa 5 litri anul trecut, în scădere de la 8,5 litri în 2008. O tendinţă care s-a manifestat în piaţă a fost polarizarea consumului pe segmentul subeconomic de preţ.

Preferinţa românilor pentru băuturi pe ba­ză de alcool se poate vedea şi în cazul pro­du­selor cu un conţinut mai redus de alcool. La be­re, spre exemplu, deşi suntem în media euro­pea­nă cu 78 de litri anul pe cap de locuitor, con­sumul este mai ridicat decât cel de apă sau sucuri.

Compania de consultanţă A.T. Kearney a realizat un raport aferent anului 2008 care arată că cea mai consumată băutură din România este berea, urmată de apa îmbute­liată şi sucurile carbogazoase, cele trei băuturi realizează împreună două treimi din consumul total de băuturi comercializate.

Cei mai mari jucători pe piaţa băuturilor alcoolice sunt Alexandrion, BDG Import, Pernod Ricard, Prodal '94, Prodvinalco, piaţa fiind disputată atât de către companii cu acţionariat local, cât şi străin.