Tranzacţii de 100.000 de euro cu acţiunile Bayer la debutul pe BVB

Autor: Andrei Chirileasa 22.06.2011

Acţiunile producătorului de medicamente german Bayer (BAYN) au făcut obiectul unor tranzacţii de 415.000 de lei (aproape 100.000 de euro) odată cu debutul lor pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), depăşind ca rulaj acţiunile Transelectrica, Broker sau Biofarm.

Tranzacţiile semnificative cu ti­tlurile grupului farmaceutic german reprezintă o surpriză, în condiţiile în care celelalte com­panii străine lis­tate la BVB în ultimele două zile nu au atras un interes deosebit din partea investitorilor.

De exemplu, acţiunile fondului de investiţii imobiliare NEPI, listate la bursă luni, au avut tranzacţii de doar 1.300 de lei în şedinţa de ieri, după 2.600 de lei în şedinţa anterioară.

Ieri au fost listate acţiunile companiilor germane Bayer, Deutsche Telekom şi E.ON, care se tranzacţionează pe segmentul internaţional al sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) al bursei de la Bucureşti. Nu este vorba însă despre o listare propriu-zisă, cele trei companii neavând niciun fel de obligaţie de raportare pe Bursa de la Bucureşti.

Tranzacţionarea acţiunilor celor trei companii la BVB a fost intermediată de firma de brokeraj Tradeville (fosta Vanguard), care va fi şi furnizor de lichiditate pentru cele trei titluri.

Spre deosebire de Bayer, titlurile Deutsche Telekom (DTE) şi E.ON (EOAN) au înregistrat tranzacţii mai mici, de 22.700 de lei, respectiv 408 lei. Acţiunile Bayer au scăzut cu 1,18% la debut, închizând ziua la 241,8 lei, în timp ce titlurile Deutsche Telekom au pierdut 1% (preţ de închidere 44,33 lei), iar E.ON a crescut cu 0,42%, la 81,6 lei. Acţiunile sunt cotate în funcţie de preţul de pe bursa germană şi de cursul de schimb leu/euro.

Pe sistemul alternativ al BVB se mai tranzacţionează şi acţiunile Daimler (DAI), listate în noiembrie 2010 de către BCR.

Cu titlurile Daimler s-au făcut ieri tranzacţii de 43.000 de lei, iar preţul a crescut cu 1,1%, la 203 lei.