Grecia "nu se aşteaptă la probleme" în privinţa următoarei tranşe de la UE şi FMI

Autor: Marius Oncu 20.06.2011

Guvernul elen "nu se aşteaptă la probleme" în privinţa primirii următoarei tranşe din ajutorul financiar de la UE şi FMI, de 12 miliarde de euro, condiţionată de adoptarea unui plan de austeritate în parlament, a afirmat o sursă din Ministerul de Finanţe de la Atena, citată de AFP.

Executivul "este încrezător în adoptarea planului în Parlament" în cadrul votului programat pentru marţi, a spus sursa citată.

Aprobarea planului de reducere a cheltuielilor, care a cauzat nemulţumirea populaţiei din Grecia, a fost cerut de creditorii internaţionali ai Greciei pentru eliberarea tranşei a cincea, de 12 miliarde de euro, din pachetul de împrumuturi de 110 miliarde de euro convenit anul trecut cu statul elen.

Tranşa, care asigură guvernului de la Atena fonduri necesare în contextul excluderii statului de pe pieţele financiare internaţionale, trebuia iniţial eliberată în iunie, însă a fost amânată pentru a forţa Grecia să adopte un program de măsuri de austeritate şi privatizări.

Premierul elen, George Papandreou, confruntat cu nemulţumiri în rândul propriului partid, a remaniat vineri guvernul şi a făcut apel la parlament să aprobe pachetul de măsuri de austeritate, Votul în legislativ ar urma să se încheie în noaptea de marţi spre miercuri.

Miniştrii Finanţelor din zona euro au amânat decizia finală privind acordarea tranşei de 12 miliarde de euro, solicitând guvernului adoptarea unor noi măsuri dure de austeritate pentru deblocarea fondurilor.

Oficialii europeni au precizat că estimează plata tranşei până la mijlocul lunii iulie.

Grecia are nevoie de bani până la jumătatea lunii viitoare pentru a evita intrarea în default (incapacitate de plată).