Investitorii sunt precauţi până se rezolvă criza datoriilor din Grecia

Autor: Stefan Musgociu 19.06.2011

Bursa a evoluat săptămâna trecută sub impactul veş­tilor privind esca­la­darea crizei datoriilor din Gre­cia, acţiunile com­pa­niilor ener­getice fiind printre cele mai afec­tate. Principalul indice bursier BET s-a apreciat uşor cu 0,27%, în timp ce BET-NG, indicele companiilor din sectorul ener­getic, s-a depreciat cu 3,3% săp­tă­mâ­na trecută. Indicele celor cinci SIF-uri şi al Fondului Proprietatea a urcat cu 2,1%

Vineri, ultima şedinţă a săptămânii, bursa a crescut cu 0,13%, ascensiunea fiind temperată de corecţia de 1,56% consemnată de acţiunile OMV Petrom (SNP), într-o piaţă în care tranzacţiile cu titlurile Fondului Proprietatea (FP) şi SIF Oltenia (SIF5) au asigurat aproape două treimi din lichiditate. Dragoş Dărăbuţ, analist la firma de brokeraj Tradeville, consideră că ru­la­jele reduse înregistrate de cele mai multe acţiuni arată că investitorii sunt pru­denţi la tranzacţionare, deşi preţurile au crescut, susţinute de revenirea pieţelor externe.

"Cred că bursele externe au crescut vineri îndeosebi datorită declaraţiei comune făcute de Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, potrivit căreia Germania şi Franţa renunţă la cerinţa de a obliga investitorii privaţi să îşi asume o parte din pierderile cauzate de o restructurare a datoriei Greciei. Ştirea aduce un dram de speranţă, dar nu rezolvă problemele Greciei, motiv pentru care investitorii de la BVB sunt încă precauţi în adoptarea unor noi poziţii de cumpărare, deşi preţurile din piaţă pentru unele acţiuni sunt foarte atractive", a declarat Dărăbuţ.

La finalul şedinţei, indicele BET, care analizează evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,47%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,86% peste nivelul de la finalul şedinţei precedente.

Ascensiunea acestor indici a fost tem­perată de acţiunile OMV Petrom, care au scăzut cu 1,56%, la 0,379 lei. Operaţiunile cu aceste titluri au însumat 1,3 milioane lei, iar pe segmentul des­ti­nat tranzacţiilor speciale au fost efec­tuate trei transferuri în valoare de 3,1 mil. lei. Deal-urile au fost realizate la 0,3825 lei, preţ cu 0,65% sub nivelul de joi.

Indicele BET-FI a avansat cu 2,8%, susţinut de evoluţia titlurilor celor cinci SIF-uri, care au consemnat ascensiuni cuprinse între 2,2% şi 4%.

Indicele extins al bursei BET-XT, care sintetizează traiectoria primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclu­siv SIF-urile şi Fondul Proprie­ta­tea, a crescut cu 0,81%.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 38,6 milioane lei (9,2 milioane euro), sumă cu 35% sub rulajul din şedinţa precedentă, de 59,1 milioane lei (14,1 milioane euro).

Acţiunile Fondul Proprietatea şi SIF Oltenia s-au clasat pe primele poziţii în topul rulajelor, cu operaţiuni de 14,3 milioane lei şi, respectiv, de 9,5 milioane lei. Titlurile SIF Oltenia au crescut cu 2,19%, la 1,4 lei, iar acţiunile Fondului au crescut cu 2,27%, la 0,54 lei.

Acţiunile Oltchim (OLT) au con­ti­nuat linia descendentă începută mier­curi şi au căzut din nou cu 15%, ajun­gând la 1,431 lei. Declinul vine însă după ce în acest an preţul acestor acţiuni a urcat de peste 11 ori, atingând săptă­mâna trecută nivelul maxim istoric de la bursă, de 2,325 lei. Tranzacţiile cu ac­ţiunile Oltchim au însumat un milion de lei.