Din istoria universală a spionajului (IX). Al doilea război mondial/ de Dr. Alexandru Popescu

Spioni pentru democraţie

"Frontul secret" s-a suprapus, dar uneori l-a depăşit pe acela din tranşee, influenţându-l, în anumite momente, în mod decisiv. Se poate afirma că unul din motivele pentru care Aliaţii au câştigat cel de al Doilea Război mondial a fost acela că au reuşit să iasă învingători şi în "războiul spionilor", după ce avantajul a alternat.

Aliaţii

Înţelegând, după experienţa Primului Război Mondial, că victoria este, în mare măsură, determinată de acţiunile informative, de influenţare şi sabotaj, statele din Alianţa antifascistă şi-au mobilizat forţele, potenţialul uman şi cel tehnic pentru câştigarea "războiului secret". Avantajul de care au dispus a fost acela că "soldaţii" (agenţi, spioni) care acţionau erau motivaţi, dându-şi seama că de aportul lor depinde păstrarea idealurilor democraţiei, chiar supravieţuirea statelor în faţa pericolului totalitarismului.

Marea Britanie

Se poate spune că, o bună perioadă a conflagraţiei, Marea Britanie a dus greul "războiului secret", realizând faptul că de câştigarea acestuia pe continent, ca şi în diferite zone ale mapamondului, depindea anihilarea pericolului ca ostilităţile să ajungă pe pământul propriei ţări.

Spioni SIS

Dispunând de o experienţă bogată şi de agenţi şi colaboratori calificaţi, cele două agenţii, care acţionau în cadrul serviciului de informaţii britanic (MI5, MI6), au acţionat prin activităţi de spionaj în diferite "puncte fierbinţi" ale "hărţii războiului", uneori prin metode de mare ingeniozitate.

Este cazul, de exemplu, al diplomatului John Lomax, supranumit "Tigrul", carea organizat trans­portul, pe căi ocolite, deci prin alte ţări, mai ales prin Spania sau chiar SUA, a diamantelor din zona ocupată a Franţei şi a mecanismelor de precizie din Elveţia spre Marea Britanie, necesare producerii unor mecanisme pentru aviaţie.

Amy Pack Thorpe ("Cynthia") (1910-1963),soţia ambasadorului Marii Britanii la Washington, supranumită "Mata Hari a celui de-al doilea Război Mondial", a reuşit, folosindu-şi farmecele, să obţină de la diplomaţi italieni codurile comunicărilor marinei acestor ţări, ceea ce a favorizat, ulterior, debarcarea Aliaţilor în Africa de nord.

Practica agenţilor dubli a fost folosită cu succes de SIS. Unul din cei mai importanţi a fost Duşan Popov (1912-1981). Recrutat de serviciul militar de informaţii al Germaniei (Abwehr) îşi oferă colaborarea şi serviciului de informaţii al Marii Britanii, MI5, care acceptă ca Popov să acţioneze ca agent dublu. Furnizează informaţii "fabricate" de această agenţie, dar plauzibile, ceea ce îi menţine credibilitatea faţă de Abwehr. În schimb, află de la germani informaţii strategice de mare importanţă pentru Anglia în război. Acţionând şi în SUA, Popov intră în posesia unor date despre interesul japonezilor pentru baza navală de la Pearl Harbour, dar şeful FBI , J. Edgar Hoover, nu-şi informează superiorii, din motive rămase necunoscute.

Agenţii şi agentele SOE

În 1940, când devenise clar pentru Marea Britanie că războiul avea să fie de lungă durată şi era necesar să fie purtat cu toate mijloacele posibile, inclusiv ce cu cele informative, de spionaj şi diversiune, premierul Winston Churchill ia iniţiativa înfiinţării agenţiei "Special Operations Executive" (SOE). Misiunea sa era de a sprijini acţiunile de spionaj şi sabotaj în spatele liniilor inamice, constituind un nucleu al unităţilor auxiliare care trebuiau să intre în acţiune în cazul unei invazii germane. În subordinea acestei organizaţii s-au aflat 13.000 de agenţi, iar cele aproximativ un milion de operaţiuni pe care le-a sprijinit şi organizat s-au desfăşurat pe toate teatrele de operaţiuni din Europa şi Asia.

Forest Frederick Edward Yeo-Thomas (1901-1964) este paraşutat în dese rânduri în Franţa, unde participă la organizarea mişcării de Rezistenţă.

Omul de ştiinţă norvegianLeif Hans Larsen Tronstad (1903-1945)reuşeşte să obţină informaţii referitoare la producerea rachetei V-2 de către germani la Peenemünde, ceea ce va contribui la bombardarea uzinei de aici de către aviaţia Aliaţilor.

O bună parte a agenţilor SOE au fost femei care au dovedit o ingeniozitate şi spirit de abnegaţie deosebite, plătind uneori cu viaţa curajul lor. Organizatoarea secţiunii de spioane din SOE a fost Vera Maria Atkins (Rosenberg) (1908-2000), născută în România şi considerată "cea mai importantă agentă secretă din cel de-al Doilea Război Mondial". Printre cele mai importante agente SOE care au desfăşurat acţiuni pe continent, se numără Virginia Hall, "cea mai periculoasă dintre spioanele Aliaţilor", prinţesa de origine indiană Noor Inayat Khan (1914-1944), Odette Sanson (1912-1995),

Krysztyna Skarbek (1908-1952), care poate fi considerată ca spioana cu cea mai largă arie de acţiune, acoperind mai multe ţări din Europa şi Africa, Violette Szabo(1921-1945), care a săvârşit numeroase acte de sabotaj împotriva armatei german, Elizabeth P. McIntosh, care a acţionat în Orient, autoarea volumului Sisterhood of Spies (Comunitatea spioanelor)

Scriitori

A Doua Conflagraţie Mondială, care a prilejuit o intensificarea fără precedent a activităţilor informative din partea ambelor tabere, a adus cu sine şi o implicare mai directă a unor scriitori, unii dintre ei deja de reputaţie internaţională, în desfăşurarea şi organizarea acţiunilor de spionaj. Nou este faptul că unii din aceşti scriitori au fost promovaţi în posturi de conducere ale serviciilor de informaţii, reuşind, în felul acesta, să intre în posesia unor informaţii pe care le vor folosi în conceperea unor romane de spionaj, gen ce va cunoaşte o afirmare deosebită în perioada postbelică.

Traiectoria de agent a lui Graham Greene (1904-1991) este destul de... ciudată. După ce îşi oferă serviciile unui reprezentant al spionajului german, acţionează ca agent pentru SIS pe diferite "teatre de război", care se regăsesc în romanele sale, pentru ca, ulterior, să îşi manifeste simpatia pentru Kim Philby, unul din cei mai importanţi agenţi pentru URSS, ca şi pentru regimul lui Fidel Castro...

Unele dintre metodele de spionaj şi diversiune pe care le-a imaginat Ian Lancaster Fleming (1908-1964) sunt la fel de ingenioase ca şi acelea din romanele sale care îl au ca erou principal pe James Bond.

Spioni în Anglia

Serviciile de informaţii britanice au trebuit să trebuit să desfăşoare şi o adevărată "vânătoare de spioni" pe propriul său teritoriu. Pare ciudat, dar, în afara capturării unor agenţi pentru Germania, cum a fost Vera Chalbur (1912-?), au fost identificaţi spioni care lucrau şi pentru... aliatul Marii Britanii, URSS: bancherul Nathaniel Rotschild (1910-1990), Arthur Wynn (1910-2001), ambii acţionând pentru recrutarea unor agenţi în mediul studenţesc.

Franţa

Cea mai mare parte a acţiunilor de spionaj şi sabotaj franceze s-au desfăşurat pe propriul teritoriu, ocupat de Germania, în cadrul mişcării de Rezistenţă, în confruntarea cu redutabilele agenţii ale Gestapoului şi Abwehrului.

Eroi ai Rezistenţei

Cel care a fost considerat drept un lider al Rezistenţei, Jean Moulin (1898-1943),a trebuit să desfăşoare şi o serie de activităţi informative, culegerea de date despre armata germană, şi de sabotaj. După paraşutarea sa în Franţa, ia legătura şi coordonează o serie de grupuri care au desfăşurat asemenea acţiuni, ("Combat", "Francs-tireurs", "Armée secrète"). Este capturat în urma trădării unei agente infiltrate şi moare în captivitate.

Celebra dansatoare, actriţă şi cântăreaţă Josephine Baker (1906-1975), după ce primeşte cetăţenia franceză, în 1939, şi-a oferit colaborarea Serviciului francez de contrainformaţii, având sarcina de a strânge date în timpul turneelor întreprinse în Germania, Franţa ocupată şi în alte ţări. O mare impor­tanţă au avut informaţiile despre fortificaţiile construite de guvernul de la Vichy, în perspectiva debarcării Aliaţilor în Europa. Ca o recunoaştere a meritelor sale, Bakereste distinsă cu diferite ordine şi medalii.

Trădătorii

La polul opus s-au situat două agente care au adus mari prejudicii Rezistenţei, contribuind direct la capturarea unor combatanţi ai acesteia. Infiltrată de Gestapo în conducerea mişcării de Rezistenţă, Lydie Bastien (1922-1993), îl trădează pe Jean Moulin. După Eliberare,Bastien se implică în diferite afaceri veroase, fiind denumită "diabolica". A murit otrăvită, probabil, de către unul dintre complicii săi.

După ce este capturată de Gestapo, Mathilde Carre (1908-1970), numită şi "Pisica", acceptă să devină agentă dublă. Informaţiile furnizate germanilor au dus la distrugerea unor reţele ale Rezistenţei.

Agenţi pentru URSS

Deşi Franţa făcea parte din aceeaşi tabără cu URSS, spionajul sovietic a recrutat o serie de agenţi, între care omul politic Pierre Cot (1895-1977), demascat după război, şi pe însuşi conducătorul Partidului comunist francez, Jacques Duclos (1896-1975), care informează URSS despre potenţialul militar al Franţei. După război este demascat şi arestat temporar.