Gadhafi rămâne fără bani şi benzină pentru tancuri

Autor: Bogdan Cojocaru 14.06.2011

Regimul dictatorului libian Muammar Gadhafi s-ar putea sfârşi în câteva săptămâni deoarece sancţiunile internaţionale impuse ţării sale îl lasă fără bani, iar rebelii şi forţele armate ale NATO au tăiat furnizarea de combustibil, spune fostul guvernator al băncii centrale libiene Farhat Bengdara, citat de Bloomberg.

Guvernul lui Gadhafi dispunea de lichidităţi de 500 de milioane de dolari la sfârşitul lunii februarie, când Bengdara a părăsit regimul libian.

"Rămân fără resurse. Nu mai au combustibil pentru tancuri", a spus fostul oficial, adăugând că este o chestiune de săptămâni până când Gadhafi va fi forţat să renunţe la putere.

Şefii de state şi de guverne arabi şi din Occident au cerut sfârşitul "domniei" de patru decenii a lui Gadhafi, iar avioanele de război ale NATO au luat la ţintă forţele liderului libian într-o campanie militară care intră în cea de-a patra lună. Gadhafi rezistă deja mai mult decât a anticipat NATO.

Acţiunile militare ar fi trebuit să dureze săptămâni şi nu luni, a declarat ministrul francez al afacerilor externe Alain Juppe la finele lunii martie.

Semn că se confruntă cu lipsuri financiare, guvernul libian a cerut băncilor comerciale să-i predea orice valută forte au, iar patru bancheri de top au părăsit regimul, a spus Bengdara. Guvernul libian deţine, de asemenea, 155 de tone de aur care pot fi folosite pentru achiziţia de resurse.