Josef Ackermann, bancherul care are un cuvânt greu de spus în toate deciziile importante din Europa

O mare bancă germană era pe punctul de a se pră­bu­şi, aşa cum a făcut-o cu câteva zile înainte Leh­man Brothers în SUA. Era ora 12:45 a.m., iar pieţele financiare se deschideau îm Asia. În aer se simţea frica. Merkel voia să ştie dacă Ackermann, şeful Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană, pu­tea ajuta la salvarea creditorului în ago­nie. Putea şi aşa a şi făcut. În câteva mi­nute a convins bancherii germani să pro­mită 8,5 miliarde de euro ca ajutor.

Îi consiliază pe politicieni

Având sub putere atât bani, cât şi po­litici, Ackermann ajută la modelarea viitorului economic şi financiar al Euro­pei. De multe ori consiliază politicieni şi le­giuitori pe cele mai presante probleme eco­nomice ale zilei: criza datoriilor din Grecia, creşterea decalajului dintre pu­te­rile economice ale Europei, precum Ger­mania şi statele mai slabe, printre care Irlanda şi Portugalia, sau viitorul uniu­nii monetare şi al mone­dei euro.

Nu este un secret însă cui îi este de­votat Ackermann: băncilor. A insistat că restructurarea dato­ri­i­lor Greciei ar fi o gre­şeală uriaşă, de­oarece băncile euro­pe­ne, inclusiv cele ger­mane, deţin obli­ga­ţiuni elene de mai multe miliarde de euro. În cazul unei restructurări, băncile ar înregistra pierderi im­por­tante. Pentru mo­ment, soluţia Euro­pei pentru criza Greciei este cea a lui Ackermann: mai mulţi bani pentru sal­va­re şi mai multă aus­teritate, abor­dare care, în opinia unor analişti, nu face de­cât să câştige timp fără a oferi vreo spe­ranţă de refacere.

Ackermann, ca mulţi dintre şefii de bănci din SUA, se împotriveşte înăspri­rii regulilor pentru industria fi­nan­ciară de după criză. Statutul lui de avo­cat al in­dus­triei financiare derivă în parte din func­ţia lui de preşedinte al Institutului Fi­nan­ţelor Internaţionale, aso­ciaţia ce­lor mai mari bănci ale lumii din care fac par­te şi giganţii de pe Wall Street Gold­man Sachs, Morgan Stanley şi Citi­group. Institutul a publicat stu­dii care arată, printre altele, că obli­garea băn­ci­lor să reducă gradul de în­da­torare, mă­su­ră care cu siguranţă va di­mi­nua pro­fi­tu­rile companiilor, va cauza o criză a cre­ditului. Concluzia este consi­de­rată ridi­colă de unii analişti şi chiar ban­cheri, care susţin că aceasta nu ia în con­side­ra­re opinia publică. Ca şi ame­ri­canii, euro­pe­nii se plâng că ei plătesc pre­ţul exce­se­lor bancherilor.

"Ca industrie, avem probleme le­ga­te de reputaţie şi trebuie să ţinem cont de ele", spune un bancher care nu a vrut să fie numit de teamă să nu i se strice relaţiile cu Ackermann.

Turnurile gemene ale Deutsche Bank stau ca un monument al băncii în­fi­inţate în 1870 pentru facilitarea co­mer­ţu­lui cu pieţele de peste mări şi care acum se numără printre cele mai mari in­sti­tuţii de credit din lume. Deutsche Bank are operaţiuni în peste 70 de state şi acoperă aproape tot ce înseamnă fi­nan­ţe. Omul care conduce acest gigant nu are nici calităţile de vedetă ale lui Jamie Dimon, şeful JPMorgan Chase, şi nici puterea de atracţie a lui Lloyd Blank­fein, şeful Goldman Sachs. În Ger­mania însă, Josef Ackermann este un nume popular. Deşi admirat de unii, a devenit un fel de paratrăsnet prin care este canalizată ostilitatea publică faţă de bănci. Acest nume trece prin minţile pro­tes­tatarilor când aceştia caută un ban­cher pe care să-l demonizeze.

Conduce banca din 2002

Ca persoană, Ackermann este un pic timid şi vorbeşte încet. El a venit la şefia Deutsche Bank în 2002 după ce a condus banca de investiţii a companiei.

Într-un interviu acordat luna tre­cută la sediul băncii, Ackermann s-a carac­te­ri­zat ca fiind un om căruia îi fac plăcere lu­crurile mărunte. Îi place ca în timpul liber - ceea ce nu prea are - să urce în Alpii din Elveţia, ţara sa natală, sau să colin­de prin librăriile de pe Fifth Avenue, din Manhattan. Banca lui are o bază operaţională semnificativă pe Wall Street - în acest context trebuie spus că a ajutat la crearea bulei cre­di­te­lor ipo­te­care din SUA - iar el de­ţine un apar­ta­ment aproape de Central Park.

"Ackermann esre un animal politic. Fără el, nu cred că Germania ar fi trecut aşa de bine peste problemele cu care s-a con­fruntat", a afirmat Roland Berger, unul din consilierii bancherului.

Ackermann le-a dat sfaturi liderilor politici, inclusiv lui Merkel, despre cum pot face să nu sperie pieţele cu decla­ra­ţi­ile publice. El pare să se bucure de re­la­ţia bună pe care o are cu Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, al cărui bi­rou este la câteva blocuri de sediul Deutsche Bank.

Nu este de acord cu restructurarea datoriilor Greciei

Curând după ce liderii europeni au de­taliat anul trecut primul pachet de sal­vare pentru Grecia, Ackermann a aver­tizat că statul elen s-ar putea să nu reu­şeas­că să ramburseze datoriile şi că exis­tenţa mo­nedei unice este pusă în pericol dacă in­ves­titorii îşi pierd încrederea în celelalte state slabe ale zonei euro.

Comentariile lui au venit ca un şoc pentru pieţele financiare şi l-au deter­mi­nat pe ministrul german de finanţe să-l caracterizeze ca fiind "iritant" şi "ne­fo­lo­si­tor". Aceste afirmaţii par acum pro­fe­ti­ce, după ce premierul elen s-a chi­nuit re­cent să convingă parlamentul şi pu­bli­cul să accepte noi măsuri de aus­te­ritate pen­tru a putea primi un nou pachet de aju­tor financiar extern. Acker­mann a ce­rut gu­ver­nelor eu­ro­pene să elaboreze un "Plan Mar­shall" pentru Grecia care să ofe­re mai mult ajutor, dar să preseze Atena să vândă activele de stat şi să fur­ni­zeze o bază pentru reconstruirea economiei.

În mare, guvernele au urmat acest sfat. N-a fost destul pentru bancher, care s-a opus guvernului german şi a luat par­tea lui Trichet prin respingerea ideii de re­structurare a datoriilor greceşti, va­rian­tă care ar forţa investitorii şi băncile să ia asupra lor o parte din chinurile Greciei.

Orice fel de restructurare, aver­ti­zea­ză Ackermann, ar putea avea efecte mai devastatoare decât a avut prăbuşirea Lehman. Ar pune în pericol stabilitatea ma­rilor instituţii financiare, printre care şi BCE, care deţine cantităţi mari de datorii elene.

Reputaţia Deutsche Bank şi cea a şe­fului ei au suferit câteva lovituri puter­ni­ce acasă şi în străinătate. Banca a fost un ju­cător mare pe piaţa unor instru­men­te fi­nanciare toxice care înglobează şi da­to­rii vândute de Wall Street în tim­pul bu­lei ipotecare. În acest an, o an­che­tă a Se­na­tului american despre Wall Street şi cri­za financiară a tras concluzia că Deutsche Bank a continuat să emită ast­fel de instrumente chiar dacă piaţa se prăbuşea.

Tot în SUA, guvernul a acuzat o sub­si­diară a băncii că a minţit în legă­tu­ră cu calitatea unor cre­di­te imobiliare pe care le-a admi­nis­trat în­tr-un program gu­vernamental şi a ce­rut plata a sute de mi­lioane de dolari reprezentând pier­de­ri­le provocate de aceste împrumuturi.

În martie, curtea supremă de apel din Germania a hotărât că Deutsche Bank trebuie să desbăgubească un cli­ent pentru pierderi provocate de un alt tip de derivate: swap-uri pe ratele do­bân­zilor. Decizia ar putea încuraja alţi clienţi să ceară despăgubiri băncii şi re­pre­zintă o pată pe imaginea Deutsche Bank ca prieten al afacerilor mijlocii, ba­za economiei germane.

Cine este Josef Ackermann

• S-a născut în 1948.

• S-a alăturat Deutsche Bank în 1996 ca membru în consiliul de management.

• În 2006, el a fost numit preşedinte al consiliului.

• A studiat ştiinţele sociale şi economice la Universitatea St. Gallen.

• A lucrat ca asistent cercetător la Institutul de Ştiinţe Economice din cadrul universităţii, unde a primit un doctorat în ştiinţe economice.

• Şi-a început cariera profesională în 1977 la Schweizerische Kreditanstalt (Credit Suisse) unde a deţinut mai multe poziţii, printre altele în corporate banking, pieţe valutare şi servicii multinaţionale.

• A lucrat în Londra şi New York, dar şi în mai multe oraşe din Elveţia.

• Este membru al consiliului de supraveghere al Siemens, vicepreşedinte al boardului Belenos Clean Power şi membru în boardurile companiilor Royal Dutch Shell şi Zürich Financial Services.