Producătorul bocancilor Timberland, cumpărat cu 2 mld. dolari, în numerar

Autor: Radu Racu 13.06.2011
Producătorul de îmbrăcăminte VF Corporation, care deţine brandurile North Face şi Nautica, va acumpăra compania de încălţăminte Timberland, într-o tranzacţie de 2 miliarde de dolari în numerar, menită să-i extindă prezenţa pe piaţa echipamentelor sportive şi de agrement, scrie Financial Times.
Oferta de 43 de dolari pe acţiune este cu 43% mai mare faţă de preţul de închidere de vineri al acţiunilor Timberland. Veniturile producătorului de încălţăminte vor urca la 1,6 miliarde de dolari anul acesta, din care jumătate vor proveni din afara SUA.

"Credem că poziţionarea unică a brandului Timberland va completa perfect portofoliul nostru", a declarat Eric Wiseman, directorul executiv al VF.