Ministrul Sănătăţii: La un an de la descentralizare autorităţile din două judeţe nu s-au implicat cu niciun leu pentru spitale

Autor: Ioana David 09.06.2011

"A trecut un an de la descentralizare şi există judeţe care nu s-au implicat cu niciun leu în administrarea spitalelro. Este vorba despre Old şi Vrancea", a declarat astăzi ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în cadrul evenimentului Reforma sănătăţii la analiză, organizat de Mediafax în parteneriat cu Eureko.

Ministrul a vorbit şi despre clasificarea spitalelor, intrată în vigoare de la 1 iunie. "La spitalele mari bugetele vor fi crescute. Dau ca exemplu spitalele din Timişoara, Cluj Napoca, Iaşi, centre universitare mari care vor avea o finanţare cu 20%-30% mai mare. Acestea sunt spitale din reţeaua ministerului sănătăţii. Având o creştere de asemenea valoare, dacă vor mai exista semnale privind probleme de finanţare înseamnă că este o problemă de management, iar managerii să se aştepte la o hârtie de la ministru", a mai spus ministrul sănătăţii.

Până în prezent, un număr de 5 unităţi sanitare au fost clasificate în categoria I de competenţă, dar cu condiţia de a realiza, până la data de 31 decembrie 2011, un plan de conformare specific fiecărei unităţi. Este vorba despre Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi.

În Capitală, alte 6 institute, respectiv Institutul Oncologic Prof dr. Al. Trestioreanu, Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională O.R.L. "Prof. Dr.D.Hociotă", Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", Institutul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. C. Paulescu", Institutul national de recuperare, medicina fizica si balneoclimatologie, Institutul National de geriatrie si gerontologie ANA ASLAN au fost clasate în categoria I Monospecialitate. Acestea se adaugă celor 2 institute clasificate în această categorie la începutul săptămânii.

Ministerul Sănătăţii a propus clasificarea spitalelor în 5 categorii:

- spitale de categoria V: nivel de competenţă limitat - spitale care asigură, după caz, următoarele servicii medicale: servicii medicale pentru îngrijirea bolnavilor cronici, servicii medicale într-o singură specialitate sau servicii paleative;

- spitale de categoria IV: nivel de competenţă bazal - spitale care deservesc populaţia pe o rază administrativ-teritorială limitată, pentru afecţiuni cu grad mic de complexitate;

- spitale de categoria III: nivel de competenţă mediu - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria administrativ-teritorială unde îşi are sediul şi, doar prin excepţie, din judeţele limitrofe, pentru afecţiuni cu grad mediu de complexitate;

- spitale de categoria II (cu subcategoria II M pentru unităţile monoprofil) : nivel de competenţă înalt - spitale care deservesc populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi din judeţele limitrofe, cu nivel înalt de dotare şi încadrare resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad mare de complexitate;

- spitale de categoria I (cu subcategoria I M pentru unităţile monoprofil): nivel de competenţă foarte înalt - spitale care asigură asistenţa medicală la nivel regional, deservind populaţia judeţului din aria sa administrativ-teritorială, precum şi alte judeţe, cu cel mai înalt nivel de dotare şi încadrare cu resurse umane şi care asigură furnizarea serviciilor medicale cu grad de complexitate foarte înalt.