La Expoziţia de Flori, în aşteptarea Reginei Elisabeth II/ de Adrian-Silvan Ionescu. GALERIE FOTO

Una dintre marile atracţii ale primăverii londoneze este Chelsea Flower Show (Expoziţia de Flori din Chelsea) unde, pentru patru zile, în intervalul 24-28 mai, mondenii superficiali ca şi sufletele sensibile dornice de a savura frumosul natural, se adună în parcul din spatele vechiului azil al bătrânilor militari ai Imperiului britanic pentru a se bucura de parfumuri şi culori subtile. Tichetul de intrare nu este deloc ieftin (40 £) şi totuşi întregul stoc fusese epuizat cu mult timp înaintea deschiderii oficiale a expoziţiei. Abia după ce treci de poarta parcului înţelegi de ce e perceput un asemenea preţ şi te poţi desfăta, în voie, cu formele şi culorile cele mai neaşteptate produse de pasionaţii şi inventivii florari ai lumii. Dacă am avea şansa să ajungem în Paradis probabil că aşa ar arăta Grădina Raiului!

Pe fiecare alee sunt amenajate parcele de grădină cu un anume specific, cu mobilier şi decor ce se pretează zonelor temperate sau tropicale. Producători de unelte pentru gărdinărit sau de ornamente de parc - pe lângă sculpturi antichizante sau baroce şi multe produse totalmente lipsite de gust (chiar dacă nu era vorba de pitici sau căprioare din ghips ce, după model american, au prins atât de bine la noi...). Lumea se agita, se învârtea şi nu ştia la ce să se oprească mai repede. Biroul de presă era înţesat de jurnalişti cu legitimaţiile de acreditate în piept care, până să îşi scrie articolul sau să ia interviurile aşteptate de gazeta lor, sorbeau cu nesaţ paharele de vin puse la dispoziţie, gratis, de organizatori. Cei mai sârguincioşi îşi umpleau traista cu pliantele, mapele, broşurile şi CD-urile de promovare aşezate în nişte rafturi de firmelor participante la eveniment. Cine ştie, poate de aici îşi obţineau ei, mai uşor, documentaţia ce le-ar fi slujit la redactarea materialului!

Şampania curgea gârlă la mai toate standurile şi "grădinile" vizitabile. La fel de spumoase şi animate erau şi personalităţile de tot felul care fuseseră atrase de acest eveniment monden. Acestea proveneau din toate domeniile de activitate: politic, artistic, literar, muzical. Lordul Primar din Cardiff, cu marele său colan strălucitor în jurul gâtului, se prezenta foarte jovial în mijlocul unui grup. Trecea de la zâmbet amabil la hohot de râs ce făcea să-i tresalte verigile lanţului demnităţii sale pe pântecul rotund. Actriţa Hellen Mirren, laureată a premiului Oscar, era îmbrăcată simplu, în roşu, pentru această zi inaugurală. Însoţită de câţiva prieteni din lumea filmului, ea admira aranjamentele florale. O apariţie plină de culoare a fost cea a celebrei creatoare de modă Vivienne Westwood: cu părul vopsit roz şi cu o pălăriuţă albastru prusia surmontată de un pampon din pene de struţ, tot roz, atrăgea imediat atenţia prin fardul puternic şi unghiile vopsite albastre, pentru a rezona cu nuanţa rochei. Bijuteriile, din argint şi sidef, erau din abundenţă: patru brăţări late, africane, la mâna stângă, alte câteva la dreapta, un inel mare, ce-i acoperea trei degete şi două şiraguri de mărgele cu boabe mari şi un pandantiv - mai degrabă pectoral datorită dimensiunii sale exagerate - dintr-o scoică abalone cu irizări fastuoase. Era însoţită de un domn foarte înalt, îmbrăcat în oranj, şi purtînd pe cap o tichie uzbecă, brodată; şi el avea la gât nişte ornamente din sidef. Cuplul acesta excentric îmbărcat a stârnit imediat interesul asistenţei ca şi pe cel al fotografilor de presă care i-au rugat să pozeze între flori, la diverse standuri. Se vedea că erau o apariţie familiară la asemenea evenimente căci au fost întâmpinaţi cu entuziasm şi afecţiune. Toaleta stridentă a reputatei artiste din lumea modei făcea oarecum concurenţă unor foarte frumoase combinaţii cromatice de pe nişte bluze de jockey confecţionate din flori de mai mulţi florari inspiraţi precum Kay Willis, Joseph Massie, Emma Stevenson, Chantelle Gadd, Lauren Curry, Erica Tippett, Charlotte Cooke, Vicky Rymell, Amy Curtis, Jessica Rose, Ashleen McEvoy. Aşezate pe manechine de croitorie, erau aranjate în cerc, ca într-un manej. În mijlocul amplasamentului se ridica un gard viu pe care era fixată silueta din sârmă a unui cal ce sare un obstacol. Acest aranjament se afla în Marele Pavilion din centrul expoziţiei.

Toaletele elegante erau un bun mijloc de a atrage vizitatorii la standuri. La unul dintre ele, trei modele superbe, înalte şi stilate, purtau nişte rochii extravagante, ce aminteau de flori. În mâini ţineau buchete de trandafiri cu tonalităţi potrivite nuanţei generale a ţinutei. Nu prea ştiai la ce să te uiţi mai întâi, la frumoasele fiinţe înveşmântate cu atâta rafinament sau la mirificii trandafiri pe care-i purtau, cu delicateţe. Nu departe erau pavilioanele naţionale. La cel al Taiwanului era sugerat decorul unei ceremonii nupţiale: sub arade şi coloane ornamentate cu orhidee se plimbau două chinezoaice surâzătoare, în rochii de nuntă, una cu o trenă din orhidee albe. O altă ceremonie nupţială era "jucată" de nişte băştinaşi din Barbados. Profilându-se pe golul unui cerc ce sugera o verighetă, se aflau însurăţeii; mireasa purta o parură din cale şi o roche presărată cu margarete iar mirele avea pantaloni scurţi din frunze de palmier. La standul Grenadei era o formaţie de percuţionişti în bluze colorate şi o cântăreaţă cu turban care animau atmosfera. Trei simpatici pensionari ai Spitalului Regal, în redingotele lor roşii, cu decoraţii pe piept, semn că au fost nişte bravi în războaiele purtate de Anglia, s-au apropiat de interpeţi şi au fost imediat adoptaţi, luaţi de braţ sau de gât şi purtaţi pe aripile melodiei într-un vis de tinereţe. Unul dintre bătrânii veterani, cu barba colilie şi mustaţa tunsă cochet, fusese prins de spectacol şi se mişca în ritmul muzicii, fredonând uşor. La despărţirea de cântăreaţa planturoasă şi tuciurie au primit câte un pupic, drept bonus, pe obrazul zbârcit. Bucuria bravilor dar venerabililor apărători ai imperiului nu putea fi descrisă: ochii le sclipeau şi pieptul li se bombase ca şi când ar fi primit cel mai înalt ordin militar din lume deşi era vorba doar de un sărut!

Ne-am mutat la alt pavilion. Erau atâtea încât nu te puteai hotărî la care să te opreşti. Toate erau spectaculoare. Într-un loc erau rafturi cu cactuşi de toate formele, nuanţele şi dimensiunile. Era vorba doar de cactuşi de cameră sau de grădină, aşa că nu puteai vedea vreun uriaş saguaro din Arizona. La un stand circular, segmentat de panouri ce sugerau uşile glisante ale locuinţei japoneze, acoperite cu hârtie, pe trei socluri sobre, cubice, erau expuse nişte splendide şi gracile exemplare de bonsai, cu formele lor fabuloase. Aceste creaţii artificiale în lumea naturală datorate fanteziei şi robacităţii grădinarilor niponi trimiteau cu gândul la reprezentările naturii din stampele lui Hokusay şi Utamaro şi la primatul esteticului din viaţa locuitorilor ţării de la Soare Răsare. Exoticul Borneo se prezenta cu macheta impunătoare a unui templu şi cu elefanţi compuşi din minuscule flori roz, garance, galbene, albe şi albastre, într-un efect taşist desăvârşit. O frumoasă reconstituire, în interior, a vegetaţiei luxuriante din Africa de Sud, având în fundal o mare fotografie cu piscurile semeţe specifice ţinutului, dădea măsura bogăţiei vegetale a regiunii. Nu era omisă nici aparent umila grădină de zarzavat şi, nişte grădinari ingenioşi, compuseseră inflorescenţe din mănunchiuri de ridichi albe şi roşii, din ardei capia, ardei graşi, pătlăgele roşii, păstăi de fasole verde şi grasă, varză roşie şi albă, castraveţi, praz şi ceapă, totul pe un fond verde intens format din salate, broccoli şi glastre cu pătrunjel, busuioc şi alte plante aromatice. Privind acest aranjament erai transportat într-o natură statică olandeză de secol XVII cu interior de bucătărie - de tipul bodegon - sau, şi mai bine, într-un portret de Arcimboldo.

Membrii juriului - oameni foarte distinşi şi competenţi - treceau de la un stand la altul, deliberând cu multă seriozitate. Oamenii de pază opreau, pentru câteva minute, accesul publicului în zona unde juriul îşi ţinea lucrările. Vizitatori, reporteri şi expozanţi erau la fel de nerăbdători să afle rezultatul acelor discuţii. La sfârşitul zilei urmau a se anunţa premianţii, în cadrul unei solemnităţi.

Deodată, peste toate zgomotele, hohotele de râs, clinchetul de pahare şi tamtamul băştinaşilor, acoperindu-le, cu măreţia şi autoritatea străfundurilor istoriei al căror ecou era, s-a auzit muzică de cimpoi. Aceasta a acoperit orice alt sunet. Toată lumea s-a grămădit înspre locul de unde venea acel cântec arhaic. Era un scoţian înalt şi mândru - o cruce de om - îmbrăcat în kilt, cu tunică şi tartan cafeniu prins cu fibule şi catarame de argint, cu sporan păros şi centură lată de care atârna un mare pumnal cu garnituri de argint pe teacă şi mai micul sgian dunh înfipt sub jartiera ciorapului în carouri. Sufla cu foc în cimpoi aducând melodiile străvechi într-o contemporaneitate globalizată. Am crezut că acest falnic locuitor din Highlands anunţa sosirea Reginei Elisabeth II, aşteptată cu nerăbdare de toată lumea. Dar Majestatea Sa s-a lăsat aşteptată până după-amiază. Nu m-am mai putut bucura de punctul culminant al zilei inaugurale a Expoziţiei de Flori de la Chelsea pentru că riscam să pierd avionul cu care reveneam în ţară. Dar, în speranţa că aş putea-o vedea, de aproape, pe suverană am fost prezent la evenimentul cel mai recompensant al primăverii la Londra, această manifestare ce reuneşte flora specifică şi tradiţiile culturale ale diversor zone geografice.