Automedicaţia – cum să te îmbolnăveşti cu medicamente/ de Anca Nastasi

Autor: Anca Nastasi 26.05.2011

Suferim de o boala incurabila: automedicatia! Anul trecut romanii si-au cumparat medicamente de 2 miliarde de euro, iar 3 sferturi dintre ei le-au inghitit fara sa intrebe medicul. Multi si-au distrus rinichii si mai supravietuiesc doar cu dializa, unii ajung pe moarte la urgente, altii isi provoaca alergii periculoase si multi parinti isi nenorocesc copiii crezand ca-i vindeca.

Suntem experti in fotbal si-n politica, de ce nu ne-am pricepe sa ne si tratam!? Pe acest principiu romanul inghite pastile cu nemiluita si se pricepe de minune sa-si faca rau! Frica de doctor, lipsa timpului sau a banilor, lipsa educatiei au efecte cumplite in Romania: antibioticele nu mai reusesc sa invinga boala, bolnavii ajung pe moarte la spital, parintii ajung sa-si ucida copiii crezand ca-i vindeca. Medicii atrag atentia ca suntem campioni la automedicatie gresita.

Daca vrei sa afli totul despre un roman din clasa medie, convinge-l sa-ti arate sertarul lui cu medicamente. Primul si ultimul studiu facut in Romania pe problema automedicatiei arata ca 73% dintre romani isi administreaza singuri medicamente. Si ca aproape toate femeile fac asta - 82% dintre ele. Barbatii sunt ceva mai moderati, dar si asa peste jumatate dintre ei - 63%, iau medicamente fara sa mai ajunga la doctor. Potrivit unui studiu european, romanii inghit de doua ori mai multe medicamente fara reteta, decat media tarilor din Europa. E evident ca in Romania, automedicatia este principala metoda de vindecare.

Cine ia pastile fara sa meara la doctor: 73% dintre romani; 82% dintre femei; 63% dintre barbati. Sursa: Funtadia Ozone 2008/GFK. Romanii cumpara si inghit de 2 ori mai multe medicamente decat media europeana. Cred ca automedicatia ii va scapa usor si ieftin. O cutie de antibiotice nu costa mai mult de 20 de lei. Dar in loc sa-i puna pe picioare, boala li se agraveaza. Si, pana la urma, costul tratamentului se inzeceste: salvarea, consultul de urgenta, trimiterea la un spital, consultul de acolo, radiografia si, in sfarsit, noul tratament.

Paguba invizibila, dar uriasa, se produce in timp. "In ultimii 30 de ani s-au folosit fara discernamant antibioticele, spune porf dr. Mihai Voiculescu, seful Clinicii de Gastroenterologie a Institutului Fundeni. Au aparut tulpini de germeni rezistente la toate antibioticele uzuale, iar cateva familii de microbi sunt rezitente la oricare dintre antibioticele pe care omenirea le-a inventat pana acum. Pneumococii au devenit rezistenti la penicilina de peste 30 de ani, am trecut la o a doua clasa de medicamente - cefalosporine, au devenit rezistenti si la cefalosporine, in momentul de fata pentru un pneumococ trebuie sa lucram cu o combinatie de doua antibiotice!"

E o competitie contra cronometru intre virusuri, bacterii pe de-o parte si cercetatori pe de cealalta, iar romanii tin cu "dusmanul" fara sa-si dea seama. Iau antibiotice cu pumnul - in doze gresite, si nu reusesc sa omoare nici stafilococii, nici pneumococii, nici streptococii, nici microbii. Ce nu te omoara, te face mai puternic. Si uite asa, o boala tratata cu o doza prea mica, naste un microb si mai rezistent. Alti oameni se molipsesc si degeaba se mai trateaza cu doza corecta din acel antibiotic, fiindca microbul a devenit imun.

Arata-mi un farmacist care nu s-a lasat macar odata induplecat sa vanda fara reteta. Doza de urgenta pentru 24 de ore este legala. Romanii n-au nici o piedica in a-si procura antibiotice.

La fel de grav este ca si medicii prescriu antibioticul fara remuscari. Putini sunt medicii care evita antibioticele, sunt considerati rai si nemilosi. In fata lor, pacientul roman se simte tras pe sfoara, nedreptatit.

Clientul nostru, stapanul nostru. Daca medicul nu-ti face pe plac, il schimbi! Dar pana gasesti unul "mai pe gustul tau", iti aplici o "re-medicatie" - un fel de automedicatie cu un antibiotic prescris de medic mai demult. Chiar daca raceala de acum are alta cauza: de exemplu un virus. Ce nu stim este ca antibioticul nu distruge doar bacteriile "rele", ci si pe cele bune, care nu mai lupta cu boala.

Singurul mod in care poti sti ce antibiotic ii vine bolii de hac este antibiograma. O analiza pe secretii din zona infectata. E sfanta! Probele sunt tratate in laborator cu mai multe medicamente, iar medicul vede exact ce antibiotic a omorat bacteria care te-a imbolnavit pe tine. Dureaza 2 zile, dar prescriptia merge la sigur! De aceea, farmacistii nu vorbesc de antibioticul mai slab sau mai puternic - ci de cel mai precis. Pentru copii, antibiograma e gratuita - e drept, in limita fondurilor alocate de Casa de Asigurari. Si totusi, doar 20% dintre pacientii romani ajung la farmacie cu antibiograma facuta. Majoritatea medicilor se bazeaza pe experienta si intuitie atunci cand prescriu.

Anul trecut romanii au cumparat peste 400 de milioane de pastile de antibiotic si au bagat in conturile companiilor farmaceutice peste 126,8 milioane de euro. Neoficial, estimarile arata ca jumatate din vanzari s-au facut peste mana medicului, fara reteta.

Cumparatorii afla prea tarziu ca antibioticele au efecte secundare sau reactii adverse periculoase: unele slabesc auzul, altele nu isi fac efectul daca bolnavul mananca lactate, altele opresc cresterea, ori provoaca alergii - singure, sau combinate cu alte medicamente. Unii ajung la spital in soc anafilactic: adica pe moarte: nu mai pot respira, delireaza, chiar lesina, iar tensiunea le scade inspaimantator.

La clinica de alergologie din Iasi vin des romani care au fost pe moarte din cauza medicamentelor. Acum isi fac teste, ca sa afle ce medicamente mai pot lua. In fiecare zi, in fiecare spital, apare cel putin un pacient intoxicat cu medicamente.

Si clinica de medicina interna Fundeni e plina de oameni care si-au distrus viata cu medicamente: de la hepatita medicamentoasa, pana la ficat si rinichi care au nevoie de transplant.

Unul din 5 bolnavi de ciroza hepatica se intoarce la spital din cauza ca s-a tratat gresit. Bolnavii dependenti de medicamente diuretice sunt si ei clientii casei.

Spitalele sunt pline de cardiaci care au luat dupa ureche medicamente pentru forta de contractie a inimii.

Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia ca majoritatea romanilor mor din cauza bolilor cardiovasculare. Si trag in jos media europeana, care este de doar 37%. Adica in tarile mai bogate, oamenii se trateaza corect si nu mai mor din cauza inimii.

Medicii sunt cu totii de acord: Romania e campioana la automedicatie gresita! Nu toti farmacistii respecta juramantul lui Hipocrat, medicamentele periculoase se vand pe sub mana, pe internet. Paradoxal, faptul ca unele medicamente au fost de-a dreptul interzise, nu face decat sa-i ambitioneze pe romani sa si le doreasca si mai mult!

Sfatul medicului a fost demult inlocuit cu internetul - plin de gunoi informational. Masuratorile de trafic pe internet arata clar ca medicamentele sunt subiectul preferat in randul internautilor romani.

Romanul pierde, industria farma castiga! Va amintiti de boom-ul economic de acum 3-4 ani, cand orasele erau pline de agentii imobiliare si farmacii? Agentiile imobiliare au disparut, farmaciile au supravietuit crizei, ajutate de un popor stresat, malnutrit si bolnav!

Anul trecut romanii au luat medicamente de peste 2 miliarde de euro - cu si fara reteta. Cam 100 de euro pe cap de locuitor. Totusi, puterea noastra de cumparare e sub jumatate fata de cea a vest-europenilor. Mai saraci decat noi sunt doar bulgarii. Fara reteta, romanii si-au cumparat medicamente de 300 de milioane de euro.

Boala face bani frumosi in Romania, si oricat de grotesc suna, exista o piata a durerii, o piata a racelii si a gripei, o piata cardio, pana si o piata a cancerului. In randul medicamentelor libere la tejghea, fara reteta, raceala si gripa detin suprematia, cu o cota de piata de: 23,4% si vanzari de 73,5 milioane de euro. Piata durerii are o cota de 18 la suta, cu 58 de milioane de euro. Bolile gastrointestinale aduc incasari de 52,9 milioane de euro, cu o cota de piata de 16,8%.

Un studiu recent arata ca la o simpla durere de cap, 83% dintre romani merg direct la farmacie si cumpara dupa preferinte. 9% apelează la medicul de familie sau la farmacist, 8% nu folosesc nici un fel de remediu.

In 2010 algocalminul a fost regele vanzarilor. Romanii au cumparat de 18 milioane de euro. 200 de milioane de pastile. La care se adauga alte 300 de milioane de pastile, cu aceeasi substanta - metamizol, dar sub alte denumiri. Algocalminul si alte 13 analgezice contin metamizol - o substanta care poate scadea imunitatea, interzisa de 20 de ani in Marea Britanie, Olanda, Grecia. Romanii nu mai pot cumpara decat cu reteta, dar vestea n-a facut decat sa-i intarate, sa se inghesuie sa cumpere toate pastilele inainte de intrarea in vigoare a restrictiei.

Cea mai grava cauza: educatia sanitara lipseste cu desavarsire din scolile romanesti. Romanul e autodidact si ingrozitor de slab pregatit. Iar uneori, de-a dreptul caraghios. In vest automedicatia e mai inteligenta. Prin legi clare, stricte si respectate. Vest-europenii reusesc sa degreveze sistemul sanitar de urgenta. Acolo, educatia sanitara se face inca din gradinita.

Medicul de familie se transforma fara voia lui in simplu birocrat, care-si mai consulta pacientii doar cand le trebuie vreo hartie. Oficial, un medic de familie are in medie 1.788 de pacienti. Intelegem de ce relatia pacientului roman cu medicul sau de familie este mai degraba una intre doi straini. Iar romanul - bolnav sau doar bolnav inchipuit, mai are un prieten de nadejde:

Multi romani iau medicamente fara sa inteleaga prospectul. Iau cuvintele din reclama mot-a-mot. Producatorii de medicamente sunt acoperiti. Tocmai fiindca un diagnostic gresit poate ucide, nu veti vedea doctori celebri sau vedete facand reclama la vreun medicament!

Asadar, romanul - mare consumator de margarina, isi grabeste vizita la spital cu combinatii diabolice de medicamente: cardiacii isi distrug tratamentul cu un banal carbune medicinal pentru balonare - care a absorbit medicamentul pentru inima - nelasandu-l sa-si mai faca efectul.

Alte medicamente in combinatie cu statul la soare nenorocesc pielea. Banalul ceai de sunatoare, sau fumatul, slabesc efectul medicamentelor, pe care ajungem sa le luam degeaba. Anticonceptionalele combinate cu tigara coaguleaza sangele. Intr-un an, romancele au cumparat pilule contraceptive de 17 milioane de euro. Dar romancele se joaca legal cu hormonii - ca de fapt asta sunt pilulele. Se obtin din orice farmacie fara reteta - trebuie doar sa stii exact ce sa ceri - ca sa nu pari novice. Doar ca hormonii dicteaza foarte multe in organismul uman, iar pe termen lung, folosirea irationala a anticonceptionalelor isi arata deja efectele. Nu mai vorbim de dependenta de medicamente - banalele picaturi pentru nas fac vanzari fie iarna, fie vara. Pe toate prospectele scrie ca folosirea indelungata creaza dependenta. Ei si!

Excesul de vitamine si minerale e de-a dreptul periculos: Prea multa vitamina C sau calciu imbolnaveste rinichii. Prea multa vitamina D - si rinichii si oasele. Sunt studii care pun excesul de calciu in legatura cu cancerul de prostata. Vitamina A in exces fragilizeaza oasele; E - nenoroceste tiroida. Vitamina K influenteaza coagularea singelui. Abuzul de fier provoaca sangerari in stomac si intestine, poate distruge inima si ficatul. 80% din cumparatorii de suplimente se trateaza dupa inspiratie. La vitamine si minerale, se adauga noua moda a imunostimulatoarelor.

Romanul de clasa medie vrea sa se trateze regeste. Aici, atat cei care se trateaza dupa ureche cat si cei care merg la medic, cad intr-o alta capcana. Aceeasi substanta activa - mai multe denumiri si preturi. Multi romani compara farmacia cu industria auto - desi e o industrie fara prescriptie medicala: un Mercedes e mult mai apreciat decat un Logan, iar brand-ul de lux e mai ravnit - la fel si medicamentele mai scumpe sunt considerate mai bune.

Medicamentele produse dupa expirarea asa-zisului "drept de autor" se numesc generice. Exista suferinte in cazul carora tratamentul s-a ieftinit si de 10 ori, dupa aparitia genericelor - pentru colesterol, de exemplu.

Problema e ca pana si cele mai ieftine remedii s-au scumpit rau. Medicamentele fara reteta sunt o marfa ca oricare alta si singura lege care regleaza pretul este cea a cererii sia ofertei.

In comparatie cu polonezii sau ungurii, romanii au bugetul de medicamente injumatatit.

Conform statisticilor, un roman cheltuieste pe medicamente, in medie, 100 de euro pe an. Statisticienii explica: cifrele medii sunt inselatoare: daca eu mananc azi doi pui si tu nici unul! In medie am mancat fiecare un pui. Doar ca eu sunt satula, iar tu ramai infometat.

Deci, tot consumul acesta de medicamente de miliarde de euro se concentreaza in cateva orase. Marea Romanie ajunge la doctor doar in stare grava, ba mai rau - nici atunci. Cel mai cumplit caz de automedicatie din acest an s-a petrecut de altfel intr-o familie dintr-un sat din Moldova. O mama si o bunica si-au tratat copilul de doi ani, ars pe plita, cu ce au crezut ele ca-i bine: cu musetel si o crema cu tetraciclina. Baietelul a rezistat doua saptamani la tratament, dupa care a ajuns la spital. Prea tarziu. La cateva luni dupa moartea baiatului, mama lui isi aminteste ca s-a gandit sa cheme salvarea.

In saracia lucie in care traieste, Simona nu are nici macar o fotografie cu copilul ei mort. Abia implinise 2 ani. Nimanui nu-i pasa ca acesti oameni nu au acces nici la educatie, nici la informatie, nici la medic.

In Romania, efectele secundare, reactiile adverse raman nemonitorizate, fiindca pacientul de multe ori chiar ascunde medicilor ce a luat, si apoi multi medici de familie nici nu ar sti unde sa raporteze o asemenea plangere. Vina nu apartine medicamentului, ci apartine bolnavului! Iar bolnavul e greu de pus la zid, intr-un sistem care il impinge sa ocoleasca doctorul. Suntem victime sigure ale unui sistem care nu da doi bani nici pe medicina, nici pe educatia pacientului.

Reportaj difuzat de Protv in emisiunea "Romania, te iubesc!"