Amintiri din livada cu meri. O piesă mortală (III)/ de George Arion

Personaje:

Edith Jackson

Sam Jackson

TABLOUL 3

Se aude sunând telefonul.

Sam: Cine-o mai fi?

Edith: Lasă-mă să răspund eu. Dacă sunt tot dezvoltatorii ăia imobiliari vreau să le spun vreo două... Astupă-ţi urechile, nu vreau să auzi ce cuvinte voi scoate din gură.

Se duce la telefon.

Edith: Alo!

Ascultă câteva clipe.

Edith: Cine e? N-aud prea bine. A, tu eşti, Mark?

Ascultă.

Edith: Bine, Mark, dar n-ai nici o soluţie?

Ascultă din nou.

Edith: Mark, s-a răcit mâncarea!

Ascultă din nou.

Edith: Noi te aşteptăm. Trebuie să vii. Nu se poate să nu vii. Ţi-am pregătit ceva minunat. Trebuie să găseşti o soluţie. Pa!

Pune receptorul în furcă.

Sam: Ce mai e?

Edith: E un baraj al poliţiei. Din pricina lui Paul Atkinson. Controlează toate maşinile. S-a făcut o coadă imensă pe şosea. Poliţia e convinsă că un vagabond l-a ucis şi l-a jefuit pe Atkinson. Au semnalmentele făptaşului.

Sam: Mark ăsta întotdeauna a fost cam mototol. De ce a trebuit să ocolească exact pe o şosea unde e un baraj?

Edith: Nu vreau ca să-i iau apărarea, dar de unde să ştie bietul om?

Sam: Asta cam aşa e.

Edith: Spre cinstea ei, poliţia s-a mişcat repede. Au deja semnalmentele ucigaşului.

Sam: Asta e bine. E foarte bine.

Edith: Vagabondul ăla a mai comis omoruri. Are cinci crime la activ. Nu-mi place că bântuie prin peisaj. Sper să nu bată la uşa noastră, căutând adăpost.

Sam: Mai bine închide uşa aia. Iar eu o să-mi iau pistolul, ca să-l am la îndemână.

Edith se duce să încuie uşa, Sam scoate un pistol dintr-o cutie de pantofi. Edith revine.

Edith: Păcat că n-am instalat un sistem de alarmă!

Sam: Din pensia unui fost poliţist? Pus pe liber înainte de vreme?

Edith ia un bibelou din vitrină.

Edith: Mai ţii minte de la cine avem bibeloul ăsta de porţelan?

Sam: De la Ingrid?

Edith: Nu, iubitul meu... De la Parker.

Sam: Da, da... Ai dreptate. Ce frumos că fiecare invitat de-al nostru ne-a adus câte un cadou...

Edith: Aşa ne aducem aminte şi mai bine de ei.

Sam: Ba nu, zgârcita aia de Kate nu ne-a adus nimic.

Edith: Acum mi-aduc aminte. Se lăuda peste tot că e strânsă la pungă şi de aia are de toate.

Sam: O hapsână!

Rămân amândoi pe gânduri.

Sam: Sincer: mie mi-e foame!

Edith: Mai ai răbdare, dragule! Mark trebuie să ajungă până la urmă. Nu e departe de noi.

Sam: O să-mi mai pun o băutură. Şi-o să-mi aprind şi-o ţigară.

Edith: Tutunul dăunează grav sănătăţii. Scade fertilitatea.

Sam: La anii mei, nimic n-ar mai creşte-o!

Sam îşi aprinde o ţigară.

Edith: Tu ai fost în casa lui Mark. Cum e? N-aş vrea să părem nişte umili în comparaţie cu el.

Sam: E casa unui fandosit, ca atâtea altele în ziua de azi. Mobilă modernă, picturi pe pereţi din care nu pricepi nimic, un televizor cât un dulap... Totul de serie.

Edith: Oribil!

Sam: N-am să-mi dau pick-up-ul din casă ca să-mi iau un CD-player, n-o să-mi înlocuiesc televizorul cu lămpi cu o plasmă, şi n-am să renunţ la mobila noastră din bătrâni.

Edith: Inspiră pace şi armonie. Se cunoaşte mâna meşterilor de altădată. Aveau dragoste pentru obiecte. Acum, totul iese pe bandă rulantă. Nici nu mai ştii în ce casă ai fost, toate seamănă între ele.

Sam: Mai ţii minte? Danielle a apreciat gustul nostru. A zis că e un retro de bun gust.

Edith: Şi lui Vance i-a plăcut la noi.

Sam: Dacă stau să mă gândesc bine - şi mă gândesc bine - mulţi au fost uimiţi de locul în care stăm.

Edith: Ce păcat că nu-i mai putem invita pe la noi!

Sam: Da, e cam greu să ne mai facă vreo vizită La drept vorbind, nici nu mi-aş dori-o! Unii nu s-au arătat chiar atât de încântaţi de modul în care i-am primit.

Edith: Nu exagera! Cei mai mulţi ne-au apreciat şi bucatele pe care le-am pus pe masă, şi conversaţia pe care au purtat-o cu noi...

Sam: Dacă zici tu...

Dă drumul la radio.

Radio: Emisiunea noastră Voci de dincolo continuă... O avem lângă noi pe doamna April Deaver. Dânsa susţine că deseori a luat legătura cu oameni care nu mai sunt printre noi. Dragă April...

Sam închide furios radioul.

Sam: Ce prostie! Voci de dincolo... Mulţi şarlatani mai sunt pe lumea asta!

Edith: Dar dacă biata femeie chiar are puteri paranormale şi vorbeşte cu morţii?

Sam: Eu n-am vorbit cu niciunul şi nu cred în nici o putere paranormală. Trebuie să ai buba la creier ca să crezi într-o aiureală ca asta.

Edith: Nu fi aşa de categoric. Dar nu vreau să ne încontrăm pe tema asta. Dar uite... Întotdeauna m-am întrebat cum e atunci când mori. Se zice că înainte de a închide definitiv ochii, îţi vezi întreaga viaţa ca pe un film rulat cu mare viteză.

Sam: Aşa se zice. Nimeni nu poate să ştie nimic precis. Dar înainte de inventarea cinematografului, ăia din bătrâni ce vedeau?

Edith: Habar n-am. Am leşinat de vreo două ori. Atunci mi s-a părut că sunt ca într-un tunel plin de lumini în care înaintam cu o bucurie imensă în suflet.

Sam: Aşa ceva am simţit şi eu când am fost rănit. Dar îmi părea rău că te părăsesc.

Edith: O, dragule, cât de mult m-ai iubit!

Sam: Şi încă te mai iubesc. Nu-mi închipui ce m-aş fi făcut fără tine.

Edith: Când n-o să mai fiu, vreau să mă incinerezi. Nu vreau să mă molfăie viermii.

Sam: Nu fi morbidă! Mai e până atunci.

Edith: Suntem la sfârşitul vieţii, Sam! N-o să ne mai bucurăm mult timp unul de altul.

Sam: N-avea nici o grijă, mai e mult până atunci. Şi-o să adormim împăcaţi, fiindcă lăsăm în urmă o operă cum n-a mai creat nimeni. Numele nostru va fi în veci pomenit.

Edith: Oare?

Sam: Aşa va fi, draga mea!

Edith: Apropo: nu te-am mai văzut lucrând în ultima vreme. Nu mi-ai mai arătat nici un tablou. Ai împărţit atelierul în două, l-ai despărţit cu o draperie, şi nu-mi mai dai voie să mă uit la lucrările tale.

Sam: Nici tu nu mi-ai mai arătat nicio pânză.

Edith: Asta cam aşa e. Dar să ştii că pe vreme rea sunt mai puţin inspirată.

Sam: Aşa ceva se întâmplă şi cu mine. Dar am în atelier unul gata. Vrei să ţi-l arăt? Deşi, nu... Mai bine după ce vine Mark.

Edith: Cum să nu! Adu-l aici imediat! Ba nu! Ai dreptate. Mai bine îl aduci aici când o să fie şi Mark. Surpriza va fi şi mai mare.

Sam: Cum vrei tu! Mi-a ieşit ceva nemaipomenit.

Edith: Grozav! Şi zici că vom fi nemuritori?

Sam: Bag mâna-n foc pentru asta.

Edith: Ştii ce mi se pare uimitor?

Sam: Spune, dragă!

Edith: Faptul că lucrăm în maniere atât de diferite. Eu sunt mai delicată, mai sensibilă... Tu abordezi lucrul în forţă. Şi, cu toate acestea, ne înţelegem atât de bine...

Sam: Cu atât mai bine... Cu atât mai bine... După ce n-o să mai fim, se va face un vernisaj grandios. Toţi se vor uita cu uimire la lucrările noastre. Criticii nu vor şti ce cuvinte să mai foosească, vizitatorii vor fi puhoi... Vor fi licitaţii pe sute de mii de dolari.

Edith: Şi banii ăştia ... Ce se va face cu ei?

Sam: Doar ţi-am spus... Se vor duce în contul Asociaţiei poliţiştilor ieşiţi la pensie înainte de termen.

Edith: O idee grozavă!

Sam: Dar şi mai mult îi va uimi altceva.

Edith: Ce?

Sam: Unii artişti creează pentru a fi faimoşi în timpul vieţii lor. Alţii - pentru bani. Iar alţii - pentru a-şi umple ceasurile de plictiseală, sau pentru a-şi alunga singurătatea. În timp ce noi...

Edith: ... în timp ce noi...

Sam: Noi n-am urmărit nimic din toate astea. Noi am făcut... cum se spune? Artă pentru artă.

Se aude un zgomot, ca un ciocănit la uşă.

Edith: Să fi ajuns Mark?

Sam: Să fim precauţi - să nu fie cumva ucigaşul ăla hăituit. Un criminal urmărit de poteră e un pericol. E ca o maşină de ucis.

Edith: Nu mă mai speria!

Sam îşi ia pistolul şi se duce în hol. Edith se uită îngrijorată pe fereastră.

Edith: Măcar să mai am timp să folosesc cuponul ăla de reduceri!

Sam revine.

Sam: Nu-i nimeni la uşă. Ni s-a părut.

Edith: N-o lua prea în uşor. Mie nu mi s-a părut.

Sam: O fi trosnit vreo creangă în livadă.

Edith: Mie mi s-a părut că zgomotul s-a auzit din pod.

Sam: În pod n-avem nici măcar şoareci. Iar de urcat acolo nu se poate sui decât din casă. Linişteşte-te!

Edith: Bine, bine... Dar e o beznă afară...

Sam: Iar ploaia cade în continuare în duşmănie. Până acum vizita s-ar fi încheiat, dacă nu era potopul de-afară.

Edith: Nu-i nici o grabă. Numai Mark să se poată strecura prin barajele alea. Ce nebunie! Din pricina unui infractor totul e dat peste cap!

Sam: Mark o să ajungă până la urmă. Nu mai ţii minte cât a întârziat Loly? Peste cinci ore!

Edith: A, da, când a fost viscolul ăla... Eram atât de obosită încât am fost cam nepoliticoasă. I-am dat zor cu bucatele, m-am şi încurcat, am adus felul doi înainte de felul unu, încât biata fată o fi fost jenată, simţind că vrem să scăpăm cât mai iute de ea. Dar îţi spun, mi-era al naibii de somn.

Sam: Nu-ţi mai face probleme, a fost prea drăguţă ca să ne reproşeze ceva. Mie mi s-a părut că s-a simţit bine la noi.

Edith: Toţi s-au simţit bine la noi, nu-i aşa, dragule?

Sam: Poţi să fii sigură. Ţi-am mai spus.

Edith: Da, dar într-un fel s-au simţit cei care ne-au vizitat primăvara sau toamna, şi altfel cei pe care i-am invitat pe o vreme ca asta. Pe unii i-am plimbat prin livadă, au admirat priveliştea, au cules mere...

Sam: Dacă vrei, putem renunţa la invitaţiile din iarnă, sau atunci când e o vreme ca asta

Edith: În nici un caz! Cum o să renunţăm la plăcerea noastră cea mai mare - aceea de a primi musafiri?

Sam: Aşa zic şi eu!

Edith: Celor care au nenorocul să vină pe o vreme ca asta le putem arăta tablourile pe care le-am pictat. Doar toate au ca subiect livada noastră minunată.

Sam: De ce să le arătăm? Asta trebuie să fie o surpriză pentru posteritate.

Edith: Nemuritori?

Sam: Absolut!

Edith: Dacă zici tu... Şi va fi un vernisaj minunat?

Sam: Cum n-a fost altul.

Scurtă pauză.

Edith: Ştii la ce mă gândesc?

Sam: Zi!

Edith: Mă gândesc la amărătul ăla de ucigaş. Noi stăm aici la adăpost, fără grijă, înconjuraţi de obiecte frumoase... Iar el se ascunde prin tufişuri, trece prin bălţi, ud până la piele şi flămând.

Sam: Întotdeauna te gândeşti la alţii... Dar individul îşi merită soarta. E un criminal. A ucis de mai multe ori. Parcă aşa mi-ai spus.

Edith: Numai să nu se întâlnească Mark cu el.

Sam: Doamne fereşte!

Scurtă pauză - fiecare rămâne cu gândurile lui.

Edith: Nu vrei o cafea? Am în ibric. Am pus o farfurioară deasupra. E încă fierbinte.

Sam: O cafea ar fi tocmai bună.

Edith toarnă cafea în două ceşcuţe. Îi întinde una lui Sam.

Sam: Spune-mi, unde mai găseşti ceşcuţe frumoase ca astea? Acum cafeaua se bea din nişte căni mizerabile, sau din pahare de plastic. Pfui! Lumea modernă!

Edith: Boabele de cafea le-am râşnit în râşniţa aia rămasă de la bunica. Jose a înnebunit când a văzut-o. Imediat a vrut să o cumpere. A zis că dă oricât.

Sam: Mi-a stricat tot cheful cu insistenţele lui. Nici n-am mai mâncat desertul. Dar şi tu eşti de vină: cine te-a pus să-i arăţi râşniţa?

Edith: De unde să ştiu că-i plac lucrurile vechi?

Sam: Mai rămânea să-i arăţi piuliţa de alamă şi râşniţa de măcinat piper. Asta mai rămânea.

Edith: Am greşit, dragule, am greşit...

Sam: Ei, ce-a fost, a fost... Ne-am ţinut tari. N-am înstrăinat râşniţa. Niciodată n-am înstrăinat nimic.

Edith: Nu credeam că te-a afectat atât de mult întâmplarea aia...

Sam: Gata. Am uitat. Mai îmi pui puţină cafea?

Edith îi umple din nou ceşcuţa.

Sam: Mulţumesc.

Edith: Dacă stau şi mă gândesc, şi tu ai făcut o greşeală.

Sam: Care?

Edith: Ştii tu... Cu doamna Rose.

Sam: Ce-i cu doamna Rose?

Edith: Să nu-mi spui că ai uitat...

Sam: Pe crucea mea dacă ştiu despre ce vorbeşti...

Edith: Ei, ai uitat... Atât de mult i-au plăcut merele dintr-un pom de pe la mijlocul livezii, încât ţi-a cerut să i-l vinzi, zicând că vrea să-l planteze în curtea ei. Acum îţi aduci aminte?

Sam: A,da... Dar n-am luat-o nicio clipă în serios. I-am zis că pomul acela era rezervat pentru altcineva.

Edith: A fost de-a dreptul cătrănită din pricina refuzului tău. De-atunci nici c-am mai văzut-o.

Sam: Nici c-aş vrea s-o mai văd! O zgripţuroaică lipsită de maniere. O japiţă.

Edith: N-a avut parte de pomul pe care îl râvnea.

Sam: Culmea e că n-a avut parte nici cel pentru care îl păstrasem. Dar ce-i cu Mark? E scandalos să întârzie atât!

Edith: Ar fi culmea să nu mai poată veni. Ar fi pentru prima dată când cineva nu ar putea să ne onoreze invitaţia.

Sam: Mi-ar părea rău să fie aşa... După toate pregătirile astea... Ar fi un fiasco.

Edith: Hai să nu disperăm...

Sam: M-ai văzut pe mine vreodată disperat? Ba nu, am fost o singură dată disperat. În tinereţe, când s-a rupt cu tine o creangă dintr-un pom în care te-ai căţărat. Te-ai lovit atunci foarte tare la cap. Cine te-a pus să te urci în mărul acela?

Edith: Chiar ai fost disperat?

Sam: Nici nu vreau să-mi mai amintesc. Mi-era teamă să nu te pierd. Te-am dus la spital, te-am vegheat nopţi în şir... Am avut noroc: te-ai făcut bine.

Edith: Am avut un şi mai mare noroc: accidentul acela a fost un miracol. Am simţit salvarea mea ca pe o iluminare a întregii mele vieţi. De-atunci m-am simţit şi mai ataşată de tine şi ţi-am urmat planurile. De-atunci am început şi eu să pictez.

Sam: Ţi-am predat doar câteva lecţii. N-a fost nevoie de multe. Ai un talent nativ extraordinar!

Edith: Tatăl tău n-a fost prea încântat că mi-am revenit.

Sam: Cine? Beţivanul ăla? A fost împotriva ta de când te-a văzut. A zis că o să fii pierzania mea. Nici măcar la nuntă n-a venit - cine ştie prin ce cârciumă o fi zăcut în timp ce noi ne juram credinţă unul altuia. Un nenorocit de ratat!

Edith: Nu vorbi aşa - la urma urmei, a fost tatăl tău!

Sam: O lacrimă n-am vărsat când s-a dus pe cealaltă lume. Mi-a terorizat mama, m-a terorizat şi pe mine. Când ne-a văzut livada a scuipat pe pomi. Iar noi îl invitasem cu tot dragul - doar-doar s-o mai îmbuna.

Edith: Invitaţia aia a fost o greşeală.

Sam: Sper să ardă în iad, pentru că numai necazuri am avut din pricina lui.

Edith: Uneori îmi zic că mai bine a fost de mine pentru că nu mi-am cunoscut părinţii.

Sam: Nu-i aşa. Uite, de pildă eu regret că n-am adus-o niciodată pe mama aici. S-a prăpădit de durere pe un pat de spital. A fost o sfântă, ea s-ar fi simţit minunat în casa noastră. Ce minunat s-ar fi simţit la noi! Ce mândră ar fi povestit vecinilor despre lucrarea noastră

Edith: Ce mi-ai povestit mi-a adus aminte de Suzan. Toată seara cât a stat aici numai de mama ei ne-a povestit. Cât de bună e la suflet, ce grijă a avut de ea şi de ceilalţi patru fraţi ai ei, cum le-a vegheat viitorul...

Sam: A turuit ca o moară stricată. Noi n-am mai avut loc să scoatem o vorbă. A durat mult până am făcut-o să tacă. Groaznice sunt femeile cu limbariţă! Doar când a ajuns în livadă n-a mai dat din meliţa aia afurisită.

Edith: Mie nu-mi plac nici mutălăii. E groaznic să le scoţi vorba cu cleştele. Se uită la tine cu ochi nevinovaţi şi nu zic decât "da" sau "nu". Smith era unul dintre ăştia. Cât ne-am căznit ca să aflăm ce-i place şi ce nu-i cade bine la ficat! Întâmplător, pregătisem mai multe feluri de mâncare.

Sam: În seara aceea puteai să saturi cu bucatele tale un pluton întreg!

Edith: Nici chiar aşa! Dar vreo zece persoane tot s-ar fi putut sătura. Până azi nu-mi iert risipa pe care am făcut-o atunci. Am aruncat o groază de mâncare. Te rog să mă ierţi - ţi-am cheltuit banii!

Sam: Ţi-a fost învăţătură de minte!

Edith: Să ştii că da!