Isărescu: Capitalurile vor intra probabil masiv în România. BNR va atenua volatilitatea cursului

Autor: Alexandra Chelu, Mediafax 25.05.2011

România va intra probabil într-o nouă perioadă în care se va confrunta cu intrări masive de capitaluri, deşi înrăutăţirea situaţiei Greciei ar putea tempera acest trend temporar, iar BNR va încerca să atenueze volatilitatea cursului de schimb, a declarat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu.

"Este probabil să intrăm într-o nouă perioadă în care în România vor intra masiv capitaluri, cu suişuri şi coborâşuri. Accentuarea situaţiei dificile din Grecia ar putea să tempereze ce spun acum. Cred, însă, că ciclul pe termen mediu este inevitabil o perioadă în care vom avea intrări mai mari de capital. Vom încerca binenţeles să atenuăm volatilitatea cursului de schimb, dar acesta nu este un «must»", a spus Isărescu la un seminar pe teme economice.

El a arătat că nu trebuie date mesaje greşite despre ceea ce banca centrală poate face pentru a influenţa evoluţia cursului.

"Dacă intrările de capital vor fi mari, acumularea de rezerve execedentare, deja avem rezerve internaţionale excedentare şi crearea de lichiditate prin intervenţii directe este o iluzie, nicio bancă centrală nu poate face acest lucru. Vom încerca să descurajăm volatilitatea extremă a cursului, prin alte măsuri neortodoxe, dar în acelaşi timp spunem că este foarte important să fie asigurată competitivitatea produselor româneşti nu numai prin preţ, ci şi prin productivitate, costuri scăzute de producţie, promovare corespunzătoare, deschiderea spre noi pieţe de export. Reformele structurale sunt esenţiale în acest sens", a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a afirmat în urmă cu două săptămâni că o apreciere excesivă a leului ajută dezinflaţia pe termen scurt, dar ar putea aduce dezavantaje pe termen mediu şi lung, iar banca centrală este interesată ca rata de schimb să rămână într-o zonă de echilibru.

El a arătat atunci că de mulţi ani nu a mai văzut un atât de mare aflux de rapoarte pozitive la adresa României, ceea ce pune presiune pe cursul de schimb, atrăgând fonduri volatile.

Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, afirma recent că intensificarea fluxurilor de capital străin va face ca dobânda să redevină principalul instrument de politică monetară, dar băncile centrale vor oscila între obiectivul inflaţie şi cel al competitivităţii.

"Deocamdată nu vedem un val foarte mare de capitaluri, dar probabilitatea este destul de înaltă (...) În 2005 - 2008 când au fost intrări mari de capital nu ne-am comportat cum ar fi trebuit. Se poate face foarte puţin pentru a proteja competitivitatea prin preţ. Creşterea competitivităţii non-preţ înseamnă că toate reformele trebuie îndreptate către întărirea competiţiei şi a concurenţei pe piaţă. Până acum s-au făcut prea puţine, dacă mă întrebaţi să dau un exemplu aş spune doar noul Cod al Muncii", a spus Croitoru.

În opinia lui Croitoru, Guvernul trebuie "să facă loc" sectorului privat, mai ales că în perioade de creştere economică, deficite mai mici nu înseamnă neapărat cheltuieli publice mai mici.