Investiţiile străine au scăzut cu 22% în primul trimestru, la 379 mil. euro

Autor: Ciprian Botea 16.05.2011

Investiţiile străine directe au însumat 379 milioane euro în primul trimestru, în scădere cu cu 22% faţă de perioada similară a anului trecut, când au fost de 486 milioane euro, arată datele BNR.

Creditele intra-grup au însumat 290 milioane euro, iar participaţiile la capital au fost de 89 milioane euro.

Investiţiile străine au finanţat în proporţie de 59,8% deficitul de cont current din perioada ianuarie-martie, care a fost de 634 milioane euro. În primul trimestru din 2010 deficitul de cont current înregistrase un nivel de 1,54 miliarde euro.