Câştiguri de 28 mil. euro în T1 pentru ruşii de la Alro

Autor: Andrei Chirileasa 12.05.2011

Producătorul de aluminiu Alro Slatina (ALR), controlat de grupul Vimetco deţinut de investitori ruşi, a raportat în primul trimestru un profit net de 120 mil. lei (28,4 mil. euro), de 2,4 ori mai mare decât în perioada similară a anului tre­cut, potrivit situaţiilor financiare trans­mise Bursei.

Cifra de afaceri a crescut cu 36%, la 564 mil. lei (133 mil. euro), pe fondul creşterii pre­ţului aluminiului pe bursa de la Londra. Faţă de primele trei luni ale anului trecut, când preţul aluminiului a oscilat în jurul ni­velului de 2.150 $/tonă, în primul tri­mes­tru al acestui an cotaţia medie s-a situat peste 2.500 $/tonă, adică o creştere de peste 16%.

La finele lunii aprilie, preţul alumi­niu­lui a urcat până la 2.750 de dolari/tonă, însă a suferit o corecţie la începutul lunii mai, pe fondul scăderii generalizate a preţurilor mărfurilor.

Alro a înregistrat în primele trei luni o creştere cu 50% a profitului din exploatare, la circa 120 mil. lei, în timp ce pe partea financiară a avut un profit de 24,7 mil. lei, faţă de pierderi de 18 mil. lei în perioada similară a lui 2010.

Alro este controlat în proporţie de 87% de grupul Vimetco, în timp ce Fondul Proprietatea şi-a majorat recent deţinerea la peste 10%.

Acţiunile Alro au câştigat peste 30% de la începutul anului, capitalizarea companiei fiind în prezent de 693 mil. euro.