Preţurile caselor au continuat să scadă în primul trimestru; cea mai mare reducere în Constanţa

Autor: Ana Maria Neagu 11.05.2011

Preţurile caselor şi vilelor au continuat să scadă în primul trimestru atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară, incluse într-o analiză a portalului imobiliare.ro, cea mai mare reducere, de 7,2%, fiind în Constanţa, iar Braşovul a fost singurul care a înregistrat creştere.

Analiza a luat în calcul anunţurile care vizează vânzarea caselor şi vilelor construite după 1990 în Bucureşti, Ilfov, Timiş, Braşov, Iaşi, Cluj şi Constanţa.

"Pe segmentul case-vile, cea mai mare scădere de preţ, de 7,2%, a fost înregistrată la Constanţa. Iar singurul oraş unde putem vorbi de o creştere a preţului cerut este Braşovul. Cererea pentru case şi vile nu a revenit la un nivel care să asigure stabilitatea pe piaţă, deşi prin prisma preţului, în localităţile din vecinătatea marilor oraşe, casele pot reprezenta o alternativă la oferta de apartamente noi", a declarat într-un comunicat, Adrian Erimescu, director general al imobiliare.ro.

Cu o valoare de 1.367 euro/mp înregistrată la finalul primului trimestru, preţul solicitat pentru case şi vile din Capitală a cunoscut o scădere de 3,7% faţă de ultimele trei luni din 2010.

În prezent, preţul mediu solicitat pentru o vilă nouă cu o suprafaţă de 120 mp utili din Bucureşti este de aproximativ 164.000 de euro. Mai ieftine sunt proprietăţile similare din localităţile învecinate Capitalei. Spre exemplu, în Roşu, o vilă finalizată în 2010, cu cinci camere şi o suprafaţă utilă de 180 mp, este scoasă la vânzare la preţul de 110.000 de euro, concurând cu oferta de apartamente noi mari, cu 3 şi 4 camere.

Braşovul este singurul mare oraş în care casele şi vilele s-au scumpit în medie cu 4% în primul trimestru. În prezent, preţul mediu solicitat pentru această categorie imobiliară este de 971 euro/mp util, ceea ce face ca preţul unei vile de 120 mp să fie de 116.000 de euro. În zona Stupini, o vilă cu cinci camere construită în 2008, cu o suprafaţă de 180 mp, este scoasă la vânzare la un preţ de 98.000 de euro. Casele şi vilele din localităţile învecinate Braşovului sunt mai ieftine, 790 euro/mp (94.800 euro pentru o vilă de 120 de mp). Citiţi mai mult despre preţurile locuinţelor pe www.mediafax.ro