Austriecii au pus ochii pe bursa de energie şi îşi oferă sprijinul fie pentru privatizarea OPCOM, fie pentru un nou operator

Autor: Roxana Pricop 10.05.2011

România are nevoie de o bursă independentă de energie şi de liberalizarea preţului la energie pentru că investitorii străini nu vor investi în sectoare controlate politic, aşa cum este sectorul energetic, a fost mesajul transmis de Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, la deschiderea şedinţei de tranzacţionare a Bursei.

Asta nu i-a împiedicat însă pe marii investitori străini, precum CEZ, Enel, E.ON, Iberdrola sau chiar OMV, să investească miliarde de euro, în ultimii zece ani, în sectorul energetic din România (în eoliene, centrale pe gaz sau distribuţie de energie).
Mesajul transmis ieri de Michael Schwarzinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, are loc în contextul în care OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol din România la care statul austriac este acţionar indirect prin intermediul OMV, este un susţinător al liberalizării preţului la energie.
În ultima perioadă a devenit aproape o modă ca ambasadorii statelor cu investiţii mari în România să critice public modul de funcţionare a sistemului energetic şi ineficienţa companiilor energetice de stat, pe fondul presiunilor FMI privind privatizarea acestor companii.
De altfel, Schwarzinger a folosit în discursul său citate din discursul ambasadorului SUA Mark Gitenstein care a cerut de asemenea liberalizarea preţului energiei electrice în România şi privatizarea prin Bursă a companiilor energetice, în urmă cu circa o lună, tot la deschiderea şedinţei BVB.
"Investiţiile străine în România s-au oprit, iar România trebuie să iasă din această stagnare. O recomandare cheie pentru România este înfiinţarea unei burse de energie pentru a atrage investitorii străini. Important este cine anume controlează bursa de energie pentru ca participanţilor la piaţă să le fie asigurat un tratament egal. Cine ar vrea să investească într-un sector care este determinat politic", a declarat Michael Schwarzinger.
În România există o singură piaţă de energie electrică, administrată de OPCOM - o filială a companiei Transelectrica, controlată de stat. Aceasta este o piaţă primară (spot), unde cumpărătorii plătesc pentru a primi energie. "Percepţia pe care o am este că OPCOM nu funcţionează ca o bursă independentă de energie şi că preţul la energie nu se formează pe baza mecanismelor pieţei. De aceea credem că este util şi chiar necesar ca România să aibă o bursă independentă de energie care să fie formată fie prin privatizarea OPCOM, fie prin crearea de la zero a unui nou operator deţinut de investitori privaţi. Bursa de energie din Austria ar putea fi acţionar la acest nou operator şi să furnizeze platforma de tranzacţionare", a spus Hans Jorg Tengg, preşedintele al Consiliului de Supraveghere al Bursei austriece de energie EXAA.
Cu toate astea, între bursa de energie din Austria şi OPCOM nu există diferenţe foarte mari. Ieri tranzacţiile cu energie pe piaţa spot (cu livrare în ziua următoare) se realizau la preţul mediu de 64,56 euro/MWh, cantitatea tranzacţionată fiind de circa 16.300 MWh. Pe OPCOM preţul spot era de 258 lei (62,88 euro), iar cantitatea era de 13.700 MWh.
"Consider că OPCOM funcţionează ca o platforma neutră de tranzacţionare a energiei electrice, iar faptul că statul roman este acţionar al
OPCOM nu are nicio legătură cu cât de independentă este OPCOM. O bursă de energie poate fi deţinută de investitori privaţi, dar asta nu în­seam­nă că este independentă", consideră Ionuţ Purică, expert în energie şi mediu în cadrul Academiei Române. El este de părere că prezenţa controlului statului în anumite segmente ale sectorului energetic a împiedicat apariţia pe piaţa gazelor a unei situaţii similiare cu cea a creşterii preţului la benzină.