Premieră: Grupul Liberty nu mai face niciun comentariu despre evoluţia UPC România în raportul financiar

Autor: Adrian Seceleanu 05.05.2011

Grupul american Liberty Global (LGI), proprietarul UPC România, nu a mai făcut, pentru prima oară în ultimii ani, niciun comentariu despre evoluţia bazei de clienţi şi a veniturilor în raportul transmis presei şi investitorilor.

Dacă în anii anteriori rapoartele trimestriale conţineau măcar câteva referiri sumare la evoluţia afacerilor din România - punctând scăderile sau creşterile numărului de clienţi sau investiţiile operatorului, în raportul Liberty pe primul trimestru din 2011 "termenul" România apare doar de 5 ori, şi numai în tabele sau note de subsol care explică metodologia de calcul a indicatorilor.

Pe de altă parte, în ultimii ani, referirile la România din rapoartele companiei erau de regulă negative, pe fondul competiţiei feroce cu care se confruntă americanii pe piaţa locală. Astfel că, de regulă, rapoartele menţionau situaţia din România pe baza unor fraze "şablon": performanţele din Europa centrală de est au fost afectate de evoluţia din România (…), sau excluzând pierderile din România pierderile ar fi fost mai mici.

Potrivit datelor existente pe piaţă grupul american este în negocieri de vânzare ale operaţiunilor din România cu grupul românesc RCS&RDS.

Informaţia nu a fost comentată sau confirmată oficial de niciuna dintre cele două companii.

Cu venituri de 121 mil. euro în 2010 UPC România genrează mai puţin de 2% din veniturile anuale ale Liberty Global.