Restanţele la bănci au urcat la 4 mld. euro

Autor: Ciprian Botea 05.05.2011

Ratele restante la creditele populaţiei şi companiilor au urcat la 16,4 miliarde lei (circa 4 mld. euro) la sfârşitul lui martie, fiind cu 175 milioane lei peste nivelul din luna anterioară, arată datele BNR. Restanţele sunt cu circa 6 miliarde lei mai mari decât în aceeaşi lună din 2010.

Ponderea sumelor restante în total sume datorate a urcat la 7,05% la sfârşitul primului trimestru, faţă de 6,9% în februarie şi 4,5% în perioada corespunzătoare a anului trecut.

Soldul creditelor acordate şi al angajamentelor asumate de bănci atingea 271,3 miliarde lei în martie, fiind cu circa 1,4 miliarde lei peste nivelul din luna februarie. Sumele datorate de clienţi au scăzut însă cu 2,5 miliarde lei în acelaşi interval, la 232,4 miliarde lei.