Sediul Google din Seul, percheziţionat de poliţie. Motivul: Colectarea de date de localizare fără acordul utilizatorilor

Autor: Traian Terzianm 04.05.2011

Birourile Google din Seul au fost percheziţionate de poliţia sud-coreeană, compania fiind suspectată că a colectat şi a stocat date de localizare fără acordul utilizatorilor, informează site-ul BBCNews.co.uk.

AdMob, divizia de publicitate a companiei Google, este cercetată de autorităţile sud-coreene pentru posibile abuzuri legate de utilizarea greşită a informaţiilor private prin folosirea tabletelor şi a smartphone-urilor.

"Credem că Admob a adunat informaţii cu caracter personal privind localizarea utilizatorilor, fără a avea aprobarea Comisiei Coreene pentru Comunicare", a declarat un oficial al poliţiei sud-coreene.

Aceste informaţii sunt esenţiale pentru vânzările de publicitate ale companiei deoarece pot fi personalizate în funcţie de locaţia sau preferinţele utilizatorului.