Poveştile celor care au plecat/ de Stelian Ţurlea
Cristina Hermeziu
Revoluţia din depărtare
Editura Curtea veche
Cristina Hermeziu este jurnalistă şi traducătoare. S-a născut în 1971 la Iaşi. Este licenţiată a Facultăţii de Litere. Între 2004 şi 2006, este cercetător bursier la Universitatea Paris II şi Institutul Francez de Presă. Colaborează cu RFI la emisiunea "Kiosque", publică articole în Courrier International şi studii de teoria comunicării în Hermès (CNRS). Corespondenţele sale de la Paris sunt publicate de Evenimentul zilei, Dilema veche, Observator cultural, Opinia studenţească, Suplimentul de cultură. Din 2004, s-a stabilit la Paris. Cercetările ei din Franţa au fost adunate în această carte publicată în colecţia "Actual" despre care editura spune "Există oare, la nivelul anului 2011, preocupări mai actuale şi mai stringente decât cele doua teme ale culegerii de confesiuni propusă de Cristina Hermeziu sub titlul Revolutia din departare? Cu siguranţă nu. Iată-le: 1. exodul de neoprit al tinerilor intelectuali din România, imediat ce graniţele s-au deschis, de neoprit până azi; 2. mirajul, frustrările şi umbra aruncată asupra prezentului de ceea ce unii refuză să numească "revoluţie", preferând în cel mai bun caz termenul de "evenimentele din decembrie 1989". Ele sunt adevăratele obsesii nu deajuns de conştientizate, în discursul public de azi şi în minţile noastre ale tuturor. În orice caz, în depresia endemică a societătii româneşti actuale. Cei 30 de români plecaţi, sau cum spune Adrian Cioroianu, în prefaţă, care au fugit de propria românitate, unii dintre ei nume deja cunoscute, povestesc pasionant şi dureros cum s-au despărţit de ţara lor, ce ar fi putut să-i oprească să plece, ce i-ar face să se întoarcă. Confesiuni pline de învăţăminte şi în plus admirabil scrise."
"Am învăţat, în mai bine de zece ani de jurnalism - scrie autoarea -, că ştirile sunt despre politicieni şi vedete, iar reportajele - cele care îţi taie răsuflarea - despre oameni obişnuiţi. De aceea i-am căutat în lumea largă nu neapărat doar pe românii ajunşi pe culmi de notorietate - oricum dai peste ei -, ci pe românii plecaţi de acasă, dispuşi să descifreze, retrospectiv, gestul lor de ieşire radicală pe uşa deschisă de Revoluţia din 1989, dintr-un spaţiu presupus familiar, securizant. Adunându-le poveştile, mi-am dat seama că drumul parcurs de ei de atunci pare un straniu cordon ombilical, care îi ţine liberi, pentru că îşi cară istoria/ revoluţia după ei, dar nu mai aparţin total niciunui loc. Pentru că cei de acasă au rămas acasă şi pentru că, plecaţi fiind, unii au ştiut să se întoarcă, românii din exil au un punct de plecare. Istoric, şi mai ales simbolic, am fixat acest punct de plecare la momentul Revoluţiei din 1989. Ce rămâne din ea, după 20 de ani, pentru românii care au ales să fie cetăţeni ai lumii, îndepărtându-se de casă? Ce rămâne din identitatea de român, la 20 de ani de la Revoluţie şi la mii de kilometri depărtare de ţară? Ce faţă arată lumii România, la 20 de ani de la Revoluţie, în oglinda (re)sentimentelor celor expatriaţi? În decursul unui an de zile şi el simbolic - 2009 - am întâlnit români, am schimbat, pe internet, 500 de mesaje pe această temă şi am cules, până la urmă, 30 de destine. Demersul meu rămâne unul jurnalistic: subiective, particulare, problematizante, poveştile exilaţilor, scoase din anonimat, devin exemplare. Chiar ştim de ce au plecat, ce gândesc, ce simt şi cum trăiesc românii plecaţi?"