Transgaz Mediaş a pierdut 55 de milioane de euro pe Bursă

Autor: Andrei Chirileasa 02.05.2011

Acţiunile companiei de transport al gazelor naturale Transgaz Mediaş (TGN) au pierdut 7% în şedinţa de tranzacţionare de ieri, după ce Ministerul Economiei, acţionarul majoritar, a respins propunerea de distribuire a unor dividende record de 338,7 mil. lei (83 mil. euro). Capitalizarea companiei s-a redus cu 55 mil. euro, la 727 mil. euro.

"Investitorii au fost vădit deranjaţi de acest lucru (respingerea propunerii de dividend - n.r.), deoarece politica de dividend a Transgaz era până acum una relativ previzibilă, iar acţiunile erau încadrate în categoria celor defensive, fiind preferate pentru investiţii pe termen lung", a declarat Darie Moldovan, director de operaţiuni al Broker Cluj, citat de Mediafax.

Ministerul şi-a motivat decizia prin faptul că Transgaz are nevoie de bani pentru finanţarea investiţiilor asumate de România în proiectul gazoductului Nabucco. Teoretic, când în companie rămân mai mulţi bani pentru investiţii, acest lucru ar trebui să fie pozitiv pentru evoluţia pe termen lung a companiei. Investitorii au însă nevoie de cash şi au solicitat insistent dividende în acest an.