MOL România aduce o femeie la conducerea operaţiunilor locale

Autor: Roxana Petrescu 02.05.2011

MOL România, al patrulea jucător ca mărime din piaţa petrolieră locală, are de la începutul acestei luni un nou CEO. Astfel, de pe 1 mai, Kinga Agnes Daradics devine noul CEO şi country retail manager la MOL România, înlocuindu-l din funcţie pe Szabolcs Ferencz, care a fost promovat la conducerea unei divizii nou-înfiinţate în cadrul grupului MOL.

Schimbarea lui Szabolcs Ferencz vine în contextul în care acesta preluase conducerea operaţiunilor locale ale MOL abia la începutul anului trecut.
Daradics, născută în România, a absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi deţine o diplmă de EMBA în cadrul Universităţii Sheffield din Marea Britanie.
MOL deţine local o reţea de 126 de benzinării prin care controlează o cotă de piaţă de 11%. Anul trecut, afacerile companiei au ajuns la circa 560 de milioane de euro. MOL este a doua companie petrolieră locală care are în funcţia de CEO o femeie, Petrom, cea mai mare firmă din România, fiind condusă din 2006 de către Mariana Gheorghe.
O altă româncă ce a condus operaţiunile locale ale MOL este Aliz Kosza, care se află în prezent la conducerea operaţiunilor producătorului de vopsele Fabryo Corporation, deţinut de fondul de investiţii Oresa.