Teraplast a sărit cu 9% după numirea noului director executiv

Autor: Adrian Cojocar 28.04.2011

Titlurile producătorului de profile şi ţevi din PVC Teraplast Bistriţa (TRP) au înregistrat ieri un avans de 8,9% pe Bursă după ce compania a anunţat că l-a numit pe Ştefan Bucătaru în funcţia de director general în locul lui Florin Urîte, care s-a aflat la conducere de la listarea firmei de Bursă în 2008. Bucătaru, 45 de ani, este proprietarul companiei de consultanţă Valdster Management & Consulting, specializată în management de restructurare, care activează în sectoare precum producţia de materiale de construcţii, energie, logistică, distribuţie şi retail. El a fost anterior director de investiţii la Global Finance, companie elenă de private equity.

"Teraplast este în acest moment o companie profitabilă per ansamblu, însă eu am încredere că se poate mai bine. Compania are planuri ambiţioase de a deveni un lider la nivel regional, iar pentru a le realiza e nevoie ca toate liniile de business să fie lucrative. Proiectul Teraplast este unul plin de provocări, dar sunt sigur că pe termen mediu rezultatele vor fi în concordanţă cu ceea ce ne propunem", a declarat Bucătaru.