Băsescu îi invită pe azeri la privatizări în România

Autor: Roxana Petrescu 18.04.2011

Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu omologul său azer Ilham Aliyev posibilitatea participării companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR, la procese de privatizare în România, spunând totodată că intenţia firmei de a intra pe piaţa locală a distribuţiei de carburanţi va menţine "preţurile în frâu."

Azerii de la SOCAR au declarat recent că intenţia lor este aceea de a ajunge la 300 de benzinării în România într-un interval de 2-3 ani în contextul în care în câteva luni firma va deschide primele 15 puncte de alimentare sub brand pro­priu în urma unor investiţii de circa 10 milioane de euro.

Deşi azerii au declarat că nu vor veni cu preţuri mult mai mici pentru a-şi face loc pe o piaţă deja împărţită între Petrom, Rompetrol şi Lukoil, şi preşedintele Băsescu, dar şi alte autorităţi cum este cazul Consiliului Concu­renţei, cred că o posibilă intrare a Socar ar putea avea efecte po­zitive asupra preţului la carburanţi.

"Astăzi am discutat despre alte posibilităţi de participare a firmei SOCAR la dezvoltări eco­nomice prin implicarea în procese de privatizare pe care statul român le va declanşa înainte de sfârşitul acestui an. Faptul că o companie de talia SOCAR a început să devină şi un distribuitor de combustibil pe piaţa românească, cu perspectiva extinderii reţelei de distribuţie a carburanţilor către populaţie, este un lucru extrem de important pentru noi, pentru că astfel contribuie la crearea unei concurenţe puternice, care va ţine preţurile în frâu şi pentru populaţie, şi pentru industrie", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax, după convorbirile cu omologul azer şi după convorbirile oficiale ale celor două delegaţii.

Azerii de la SOCAR au mai fost interesaţi de privatizări pe plan local încă de la intrarea lor în România în 2007 spunând că sunt interesaţi atât de preluarea Oltchim, cât şi de achiziţia Arpechim. Cu toate acestea, niciuna dintre intenţiile lor nu s-a concretizat până acum.

Dincolo de posibila dezvoltare a SOCAR în România, alte două proiecte majore în care azerii sunt implicaţi sunt Nabucco şi AGRI. La începutul acestui an, Nabucco, cel mai important proiect european în ceea ce priveşte diminuarea dependenţei faţă de Rusia prin diversificarea rutelor de transport al gazelor naturale, a primit un semnal politic important, când preşedintele Comisiei Europene şi cel al Azerbaidjanului au semnat o declaraţie comună privind aprovizionarea cu gaze a bătrânului continent.

Deşi numele proiectului Nabucco nu apare nicăieri în documentul semnat de cei doi oficiali, angajamentul pe care Azerbaidjanul şi l-a luat este acela de a sprijini realizarea coridoarelor sudice de transport al gazelor naturale, categorie în care se înscrie Nabucco.

Tot în categoria coridoarelor sudice de transport a gazelor naturale este inclus şi AGRI, proiect anunţat anul trecut, care presupune transportul gazelor caspice către Europa prin intermediul unor terminale de gaze naturale lichefiate, unul localizat în Constanţa şi altul pe malul georgian al Mării Negre.

"Faptul că am reuşit să progresăm atât de rapid "n proiectul AGRI, iar astăzi să avem constituită o societate de operare a proiectului şi să şi declanşăm studiul de fezabilitate al proiectului arată că, din septembrie până acum, partenerii nu au pierdut timpul", a mai spus Băsescu.

La rândul său, preşedintele Azerbaidjanului a precizat că relaţiile bune cu România vor stimula şi relaţiile pe care ţara pe care o reprezintă la are cu ţările UE.