Romstrade, Spedition UMB, Straco şi Euroconstruct Trading vor construi autostrăzi în vestul ţării

Autor: Andreea Mioara Neferu 12.04.2011

Constructori români precum Romstrade (controlat de Nelu Iordache), Spedition UMB (Dorinel Umbrărescu), Straco Grup (Alexandru şi Traian Horpos) sau Euroconstruct Trading '98 (Dan Besciu şi Sorin Vulpescu) şi-au adjudecat o parte dintre contractele de construcţie a celor 183 de kilometri de autostrăzi pe care Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România le-a scos la licitaţie la finalul anului trecut.

Valoarea totală a ofertelor se ridică la 3,5 mld. lei (850 mil. euro), în condiţiile în care estimările CNADNR arătau că aceste autostrăzi vor costa circa 1,4 mld. euro.

Ofertele câştigătoare ale constructorilor români au fost depuse însă în consorţiu cu alte companii străine. Pe de altă parte, constructori precum Alpine (Austria) şi Strabag (Austria) au câştigat contracte pe cont propriu, fără a fi în asociere cu alte companii.

Cea mai mică ofertă câştigătoare din punct de vedere valoric este cea a asocierii Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao - Donep Construct, cu o valoare de 383 mil. lei (93 mil. euro), pentru construcţia unui lot de 22,2 km din autostrada Nădlac-Arad.