Statul reziliază un contract de 224 mil. euro cu Colas pentru întârzieri

Autor: Iulian Anghel 11.04.2011

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a reziliat în premieră un contract major de 224 mil. euro pentru întârzierea lucrărilor de execuţie.

Contractul cu compania franceză Colas pentru construirea tronsonului de autostradă Cernavodă - Medgidia a fost reziliat, ministrul transporturilor Anca Boagiu afirmând că acesta este un avertisment pentru toate firmele care construiesc în România.

"Este momentul în care trebuie să se înţeleagă, odată pentru totdeauna, că România nu este ţara nimănui. Nu este loc în care constructorii au libertatea să nu îşi onoreze obligaţiile, bazându-se pe o clemenţă dusă până la infinit din partea autorităţilor", a justificat ieri Boagiu gestul de a rezilia contractul cu puternica companie franceză.

Ministrul a anunţat că proiectarea şi construirea tronsonului Cernavodă-Medgidia va fi scoasă din nou la licitaţie în luna mai, iar lucrările vor începe până la finele anului. Prin urmare, deşi Anca Boagiu a repetat de mai multe ori că această porţiune de autostradă va fi deschisă în vară, chiar dacă lucrările nu vor fi întru totul finalizate, acest lucru nu mai este posibil.

Colas a câştigat licitaţia pentru acest tronson de autostradă în toamna lui 2008, durata de execuţie urmând să fie de 24 de luni. Termenul a fost depăşit, iar cele două părţi s-au acuzat reciproc, în ultimele săptămâni, de încălcarea termenilor contractuali.