Clujenii de la Fortech văd afaceri în creştere cu 10%, susţinute de comenzile din Germania

Autor: Laurentiu Cotu 05.04.2011

Compania clujeană Fortech, dezvoltator software în regim de outsourcing, şi-a bugetat pentru acest an afaceri în creştere cu 10% faţă de anul trecut, susţinute de proiectele aflate în derulare. Compania a încheiat exerciţiul financiar din 2010 cu o cifră de afaceri de circa 2,7 mil. euro, în creştere cu aproximativ 25% faţă de anul anterior.

Fortech este specializată în servicii de dezvoltare software în regim de outsourcing (dezvoltare, testare, consultanţă IT, traducere specializată), produsele companiei fiind legate în special de optimizarea proceselor interne. Aproximativ 90% din businessul Fortech se desfăşoară pe piaţa din Germania, pentru clienţi din domeniile auto, retail, manufacturing.

"Europa de Est continuă să fie un furnizor important pentru serviciile de IT outsourcing, nearhsore/offshore", a declarat pentru ZF Transilvania Călin Văduva, managing director Fortech. Compania clujeană colaborează cu diferite companii din Europa de Vest şi din Statele Unite. La începutul anului, compania clujeană dipunea de 125 de persoane, după ce în 2010 au fost recrutaţi 40 de oameni.

Fortech intenţionează să mai angajeze în acest an încă 15 oameni pentru proiectele aflate în derulare. Compania Fortech a fost înfiinţată în anul 2003 în Cluj-Napoca şi are capital integral românesc, acţionarul principal fiind Călin Văduva cu o participaţie de 65% din titluri.