Prostituata de 11 ani/ de Elisabeta Lăsconi

"O prostituată în vârstă de 11 ani a umplut un sat întreg de sifilis" - iată fraza ce anunţa o ştire-bombă, citită de Doina Ruşti într-un ziar, ştirea a devenit punctul de plecare al romanului "Lizoanca la 11 ani"*. Dar până la publicarea lui, scriitoarea a parcurs un traseu care a dus-o spre cele mai dure aspecte ale societăţii româneşti din zilele noastre. Tot ce a văzut a asimilat şi astfel s-a transferat în ficţiune substanţa jalnică, hidoasă, monstruoasă pe alocuri, a lumii noastre de azi, fără să cruţe ticăloşia umană acoperită de felurite faţade şi măşti, ale instituţiilor şi ale oamenilor.

Doina Ruşti a început propria cercetare, într-un sat aflat la 25 de kilometri de Bucureşti. S-a întors acolo cu doi regizori, Cristian Panaitescu şi Lucian Sora, şi a asistat la filmările pentru un scurtmetraj. A umblat apoi prin mai multe sate din sudul ţării, a stat de vorbă cu maturi şi copii, a făcut fotografii. Mărturisirea lasă să se înţeleagă că a descoperit un fel de punct critic în viaţa celorlalţi, care este chiar vârsta de 11 ani, când are loc "trezirea lucidităţii".

"Lizoanca la 11 ani" are forma unui mozaic al lumii contemporane, bucăţi colorate divers ce prind ca instantanee momentele-cheie din viaţa celor ce au legătură cu fetiţa răzvrătită, inteligentă şi de o mare îndrăzneală: o mică vietate de o mare inocenţă, care nu acceptă bătăile administrate de tată, laşitatea şi ipocrizia mamei. Lizoanca fuge de acasă şi fuge de la şcoală, învaţă să trăiască pe cont propriu, cunoaşte alţi copii şi adolescenţi aidoma ei şi grupul îi dă senzaţia de siguranţă. Şi se prostituează, iar profitorii sunt odioşi, fie prin vârstă, fie prin funcţia publică.

Nu întâmplător, localitatea se numeşte Satul Nou, mod de a arăta cât de precară este viaţa unei colectivităţi, cât de inconsistente sunt educaţia şi mentalitatea, încât toţi locuitorii lui par prea puţin pregătiţi pentru încercările vieţii. Numele satului are tentă ironică, atât faţă de trecutul imediat, cât şi faţă de prezent: micul satrap local care îşi creşte fiul duplicitar, iar ajuns viceprimar el repetă ce a învăţat din famile, "sanitara" resimte şi la maturitate aceleaşi complexe induse din primii ani de şcoală.

Doina Ruşti a ales trei "axe" pe care şi-a construit povestea. Prima axă este cea a vârstei - personajele îşi rememorează o întâmplare decisivă a vieţii lor petrecută la 11 ani, când au asistat ori au trăit un lucru interzis ori măcar ruşinos. A doua axă roteşte pe inşii aflaţi pe lista sanitarei, pe care ea pretinde ca a întocmit-o în cursul anchetei făcute ca să afle inşii pe care Lizoanca i-a îmbolnăvit de sifilis. Lista este pretextul pentru a investiga oameni şi instituţii: exemple de nepăsare crasă şi oportunism.

A treia axă a romanului leagă satul de Bucureşti, amintind mecanismul din "O scrisoarea pierdută", unde marginea imită modest centrul. Astfel, munca reporterei de la postul de televiziune aruncă o lumină spre lumea presei, povestea micuţei cântăreţe Trestiana care îşi dezvăluie sarcina şi incestul sugerează universul consumist al spectacolului. Capitala concurează şi întrece satul…

Toţi şi toate apar sub privirea clară şi crudă a fetiţei silite să se maturizeze rapid, ochii ei amplifică monstruos degradarea. În mod normal, cartea Doinei Ruşti ar fi trebuit să provoace reacţii multiple dincolo de sfera literară şi să declanşeze dezbateri incendiare ale societăţii civile. Indiferenţa şi tăcerea spun multe despre normalitatea lumii noastre.

*) Doina Ruşti, Lizoanca la 11 ani, Editura Trei, 2009, 320 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.