Noi şi Securitatea. Tablou de familie/ de Daniel Nicolescu

"Raportăm Partidului: La sfîrşitul anului nu avem nici un pionier repetent. Ca rezultat al muncii, am primit 117 distincţii pioniereşti. Pentru înfrumuseţarea oraşului, am efectuat 7.500 de ore de muncă patriotică." Această succintă dare de seamă către Partid (un Partid căruia i se fâlfâia steagul roşu de realizările cetăţeneşti ale pionierilor) este scrisă cu pixul (foto 1), cu litere de-o şchioapă şi caligrafie infantilă, pe panoul de întâmpinare al expoziţiei "'70/'80. Tinereţea noastră", organizată la parterul Muzeului Naţional de Istorie a României*.

Excursia - plină de interes documentar - prin anii 70-80 ai României ceauşiste a fost organizată de către Ministerul Culturii, MNIR şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Cu excepţia momentelor AMPLUS, târg de carte cu 16 ediţii şi derulat în acelaşi spaţiu expoziţional, nu am mai văzut atâţia vizitatori în muzeul de peste de drum de CEC-ul cel mare. Cei mai mulţi erau tineri (în vizită cu şcoala? - chiar ar fi ironic), curioşi, zăbovind atent asupra exponatelor, comentând harnic şi uneori furtunos fiecare document în parte, încercând să facă poze, dar fiind categoric împiedicaţi de funcţionarele muzeului (din raţiuni care îmi scapă).

De ce se cheamă acestă expoziţie "Tinereţea noastră" n-aş fi în stare să spun. Poate pentru că are o nuanţă autobiografică, din punctul de vedere al organizatorilor? Poate pentru că se vrea o formă simpatică de complicitate cu vizitatorii? Poate pentru că a mizat pe prezenţa unui public recrutat din categoria de vârstă "30 de ani şi mai bine"? Dacă e să mă iau după ce mi-au văzut ochii, această ultimă explicaţie face, fără doar şi poate, titlul neacoperitor.

Există, practic, în expoziţie două secţiuni. Una evocatoare, care face uz de obiecte, fotografii, scenografii în spirit realist, care încearcă să configureze aerul epocii. Costume de pionieri, de utecişti, de PTAP (Pregătirea tinerilor pentru apărarea patriei), vitrine cu ustensile şcolare (acuarele, creioane, blocuri de desen, călimări cu cerneală, manuale), vitrine cu obiecte de divertisment lipsite, desigur, de orice haz (jocuri de librărie-papetărie, volumaşe cu caricaturi tip "Urzica", imagini cu gloriile fotbalistice ale vremii, lanterne), interioare de bloc (cu covoare de iută, bibelouri ieftine, televizoare pe lămpi, discuri cu Angela Similea, sticle de Cico şi poze cu Alain Delon lipite cu pelicanol direct pe perete) şi multe, multe imagini cu liceeni la practică agricolă, cu studenţi mânuind hârleţul la Canal sau culegând porumb, cu aceiaşi studenţi prin amfiteatre universitare sau studiind cine ştie ce microorganisme la microscop. Totul acompaniat de comentarii exacte, seci, de tipul: "Anul şcolar şi cel universitar începeau cu un stagiu de muncă patriotică de minim două săptămâni. Iniţial, munca neplătită a fost numită muncă voluntară, dar cum nimeni nu participa benevol şi lucrul nu era plătit, comuniştii au numit-o muncă patriotică. Prin acest nume nou dat exploatării comuniste, autorităţile aveau justificare pentru neplata muncii prestate şi se asigurau că nimeni nu îndrăznea să refuze participarea pentru a nu risca să fie acuzat de lipsă de patriotism, cu urmările politice şi legale de rigoare. Absenţa de la muncă putea duce la scăderea notei la purtare, picarea la un examen, tăierea de la prime, de la măriri de salariu, de la promovări, de la bilete de odihnă şi tratament, criticarea deschisă în şedinţele de pionieri, UTC, sindicat şi partid."

Cât se poate elocvent, nu? Ca un articol de dicţionar, fără prea multă patimă, fără acolade lirice. De altfel, expoziţia chiar vrea să fie "ÎnTrecerea anilor", dar fără vedete şi fără pedala nostalgiei apăsată la podea. E o lume urâtă, lumea anilor de agonie a comunismului, o lume sufocată de coerciţii, de interdicţii, de prost-gust, de cenacluflacăra, de absurd, de mârlănie infuzată democratic în toată palierele societăţii, o lume fără speranţă şi fără alt viitor decât acela de aur.

Cel de-al doilea segment al expoziţiei, pentru închegarea căruia, desigur, a fost responsabil CNSAS, dezvăluie atât rezistenţa ascunsă din rândurile populaţiei, actele individuale sau colective de eroism (aţi auzit de grupul de acţiune "Banat"?), rebeliunile minore (scrisorile către Cornel Chriac la Europa Liberă, bunăoară), cât şi, mai ales, interacţiunea continuă, aberant-dureroasă a organelor Securităţii cu oamenii de lângă noi (sistemul de legătură ofiţer-informator, stimularea şi recompensele acordate informatorilor, recrutarea şi instruirea informatorului, tipurile de informatori cu care lucra Securitatea, reţeaua informativă din rândul tinerilor, filajul, controlul şi cenzura corespondenţei, percheziţiile secrete, anchetele şi destrămarea anturajelor, etc., etc.)

O perfectă radiografie a terorii, dar şi a abdicărilor de tot felul, de la cele ţinând de credinţă la cele vizând morala, de la sentimentele esenţiale precum dragostea sau prietenia la raţiune şi inteligenţă. O ciorbă deasă, greţoasă şi amestecată, din care cel mai rău iese nu Securitatea şi cei care o instrumentau, ci însuşi poporul român.

Privirea înapoi pe care o propune acum MNIR este dezolantă şi răvăşitoare; în plus, lasă deschis robinetul unor întrebări dureroase legate de noi înşine şi de vocaţia noastră fundamentală pentru mizerie. Cu toate astea, sau tocmai de aceea, este o expoziţie care trebuia făcută şi adusă în faţa ochilor marelui public, ca o promisiune de însănătoşire.

*) "'70/'80. Tinereţea noastră", Muzeul Naţional de Istorie a României, Calea Victoriei 12, 17 martie - 19 iunie

DANIEL NICOLESCU. Absolvent, în 1982, al Universităţii Bucureşti, Facultatea de filologie, secţia română-portugheză. Redactor principal (şi, începând cu 1991, grafician copertator) la Editura Eminescu, între 1985-2003. Colaborări (cronică literară, cronică plastică, traduceri) la numeroase reviste culturale, începând cu 1974. Redactor şi art-director la diverse publicaţii din ţară. A semnat mai multe volume de traduceri şi un volum de interviuri. Din anul 2000 până în 2009 - editor executiv la Ziarul de Duminică.