SUA nu renunţă la cel mai de preţ simbol al capitalismului: Nasdaq intră în cursa pentru Bursa din New York

Autor: Constanta Catalina Apostoiu 03.04.2011

Operatorii bursieri americani Nasdaq şi ICE au depus o ofertă în valoare de 11,3 miliarde de dolari (8 mld. euro) pentru NYSE Euronext, operatorul Bursei din New York, devansând oferta de 10,2 mld. dolari depusă anterior de Deutsche Boerse, potrivit BBC News.

Propunerea s-ar putea lovi însă de obstacole de ordin concurenţial, având în vedere implicarea celor mai mari două burse americane de acţiuni. Oferta Deutsche Boerse ar putea pune de asemenea probleme similare, un potenţial acord urmând să creeze o prezenţă masivă pe anumite pieţe financiare europene.

Planul nemţilor a atras de asemenea opoziţia de ordin politic a celor care resping ideea preluării unui brand de pe Wall Street de către o companie străină.

Noua ofertă, evaluată la 42,50 dolari pe acţiune, se situează cu 27% peste evaluarea companiei de dinaintea depunerii ofertei Deutsche în februarie.

ICE, un operator specializat pe contracte futures cu sediul în Atlanta, este interesat de operaţiunile de derivate ale NYSE, în timp ce Nasdaq este atras de diviziile de tranzacţionare de acţiuni şi opţiuni ale grupului.

NYSE Euronext a anunţat că boardul său va "analiza cu atenţie" noua ofertă. CEO-ul Nasdaq Robert Greitfeld spune că planul să de achiziţionare a NYSE oferă reduceri de costuri cu 300 de milioane de dolari mai mari decât cele incluse în propunerea Deutsche, scrie Bloomberg. Potrivit ofertei Nasdaq şi ICE, costurile vor fi reduse cu aproximativ 740 de milioane de dolari în decurs de trei ani, cu 74% peste estimările incluse în oferta Deutsche. Greitfeld a reuşit să diminueze costurile Nasdaq la 59% din venituri anul trecut de la 68% în 2006, achiziţionând în paralel mai multe companii.

Pe piaţa operatorilor bursieri are loc un proces de consolidare, în ultimele luni fiind anunţate mai multe tranzacţii. Singapore Exchange a depus o ofertă de 8,66 mld. $ pentru ASX din Sydney.

În afară de oferta Deutsche formulată în februarie, LSE a anunţat tot în februarie o ofertă de 3,13 mld. dolari pentru TMX Group din Canada.