Şeful biroului ONU la Mazar-i-Sharif a supravieţuit atacului de vineri, pretinzând că este musulman

Autor: Alexandra Fusoi 03.04.2011

Şeful biroului ONU de la Mazar-i-Sharif a supravieţuit în timpul atacului de vineri convingându-i pe agresori că este musulman, a declarat, sâmbătă, reprezentantul special al Naţiunilor Unite în Afganistan, Staffan de Mistura, citat de AFP.

"El a supravieţuit deoarece a pretins că este musulman. A fost lovit, dar (agresorii) l-au lăsat să plece", a afirmat de Mistura, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Kabul, referindu-se la atacul asupra birourilor ONU din Mazar-i-Sharif, soldat cu moartea a şapte persoane, printre care se află şi un român, scrie Mediafax Business.

De naţionalitate rusă, el "vorbeşte foarte bine dari", una dintre cele două limbi oficiale din Afganistan, vorbită în principal în nordul ţării, a adăugat el.

Şeful biroului se refugiase, împreună cu colegii săi, într-o încăpere securizată a clădirii, însă uşa acesteia nu a rezistat atacului manifestanţilor. El a încercat să le atragă atenţia acestora, pentru a-şi proteja cei trei colegi aflaţi în penumbră, în aceeaşi încăpere.

"Vorbea limba şi, pentru un moment, a sperat că, dacă le atrage atenţia, vor crede că (în încăpere) nu se mai află nimeni. Dar nu a reuşit", a afirmat de Mistura.

Cei trei colegi europeni ai săi au fost descoperiţi şi "ucişi unul după altul", cu arme de foc, a precizat el.