Oprescu: Trebuie asigurată continuarea proiectului de conectare a Splaiului Independenţei la A1

Autor: Mediafax 02.04.2011

Primarul general Sorin Oprescu a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor investiţiei care presupune conectarea Splaiului Independenţei cu autostrada A1, el apreciind că trebuie asigurată continuarea proiectului pentru ca acesta să fie terminat în timp util, respectiv în iunie 2012.

Primarul General, Sorin Oprescu, a verificat, sâmbătă, stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii "Penetraţie şi racord Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti - Piteşti", informează municipalitatea.

"În acest moment există certitudinea că avem pe ce să sprijinim podul, fiind terminată execuţia coloanelor forate şi realizat radierul de la pilonul central. Rămâne să asigurăm continuarea investiţiei, pentru a putea fi terminată în timp util, în iunie 2012", a declarat Sorin Oprescu.

Primarul Capitalei a adăugat că lucrările se vor concentra pe "zona de expropiere de la coborârea podului", aspectul cel mai important fiind asigurarea acestui culoar de exproprieri.

Lucrarea constă în realizarea unui sistem rutier de tip "drum expres", care va conecta Splaiul Independenţei cu autostrada A1, devenind astfel o alternativă importantă la Bulevardul Iuliu Maniu, care preia circa 80% din traficul provenit din A1, la care se adaugă şi traficul local, foarte intens, cauzat de aglomerarea urbană din zonă.

Această lucrare va fluidiza traficul pe această arteră, scăzând astfel timpul de deplasare, şi face posibilă realizarea de benzi proprii pentru mijloacele de transport în comun. Citiţi mai mult despre conectarea Splaiului Independenţei la A1 pe www.mediafax.ro