Volksbank dă în judecată Guvernul şi ANPC pentru daune pe Ordonanţa 50

Autor: Ovidiu Tempea 30.03.2011

Volksbank România a solicitat în instanţă despăgubiri de la Guvern şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Con­su­matorului pentru daunele pro­vocate de OUG 50/2010 privind cre­ditele populaţiei, indicând o sumă iniţial determinabilă de aproximativ un milion de euro, potrivit unor surse oficiale.

"În cadrul procesului în care a solicitat anularea Ordonanţei 50/2010, Volksbank a solicitat despăgubiri Gu­vernului pentru pagubele înregistrate ca urmare a promovării şi aprobării actului normativ. Executivul a primit foarte rău această cerere, mai ales că ordonanţa a fost modificată în Parlament în sensul cerut de băncile comerciale, iar legea a fost promulgată de preşedintele Bă­sescu", au declarat surse guverna­mentale. Reprezentanţii Volks­bank Româ­nia au confirmat informaţia, dar nu au dorit să ofere alte detalii.

Banca a cerut în septembrie anul trecut printr-o acţiune în contencios administrativ suspendarea Ordonanţei 50/2010 privind creditele populaţiei, dar Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată. Ulterior, banca a introdus tot la Curtea de Apel Bu­cureşti şi tot în contencios admi­nistrativ o cerere de anulare a OUG 50/2010, în cadrul căreia a formulat şi pretenţiile împotriva statului român.

Banca este reprezentată în instanţă de casa de avocatură Nestor Nestor Di­cu­lescu Kingston Petersen (NNDKP). Potrivit unor surse judiciare, suma înscrisă în cererea de chemare în ju­decată nu reprezintă valoarea finală a pretenţiilor băncii, ci doar pagubele determinabile la momentul respectiv, iar valoarea despăgubirilor ar putea fi mult mai mare.

Pe de altă parte, acţiunea poate fi interpretată şi ca o măsură a mana­gementului în încercarea de a de­monstra că a depus toate diligenţele pentru ca banca să nu-şi asume în mod automat pierderile patrimoniale.

Friedhelm Boscherta, directorul general al Volksbank International, care deţine Volksbank România, a anunţat recent că banca austriacă a înregistrat anul trecut o pierdere de 36 milioane euro în România. La nivel de grup, banca a avut o pierdere de 21,8 milioane euro, România fiind singura piaţă unde a fost înregistrat un rezultat negativ.