Wikileaks: Consilier UE - Grupările de crimă organizată din România lucrează ilegal şi în secret cu oficiali ai guvernului

Autor: Mediafax 28.03.2011

Consilierul UE Onno Simmons a atras atenţia că "unele surse ar fi spus că există o «înţelegere» între «anumite grupuri arabe» şi Guvernul României: «Lăsaţi-ne să spălăm bani (în România) şi nu vom ataca ţinte româneşti»", potrivit unei telegrame Wikileaks, scrie Mediafax citând Hotnews.

Informaţia apare într-o relatare publicată de Hotnews, care citează o telegramă Wikileaks transmisă de misiunea diplomatică de la Bucureşti. Conform sursei citate, telegramă este nedatată, dar din context rezultă că relatează evenimente din 2006. Subiectul telegramei: "Grupul de Acţiune G8 Antiterorism discută despre dialogul cu Islam, despre crimă organizată şi siguranţă frontierelor".

În telegramă se vorbeşte despre o întâlnire "G8 Counter-Terrorism Action Group (CTAG) găzduită de Ambasada Rusiei", în care Consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons, a arătat că "Mafia joacă un rol dăunător şi secret în România". "Remarcând absenţa relatărilor de către presă sau de către poliţie a omorurilor între bande, el a sugerat că crima organizată din România «ar putea fi aşa de bine organizată încât nici nu e nevoie să se împuşte între ei ». El a precizat că UE nu are informaţii specifice în acest moment, manifestându-şi opinia că grupurile de crimă organizată din România «stau sub radar» şi lucrează ilegal şi în secret cu oficiali ai guvernului", se arată în telegramă. Citiţi mai mult despre telegramele WikiLeaks pe www.mediafax.ro