Wikileaks - Ambasada SUA: Sectorul energetic românesc, printre cele mai predispuse la corupţie

Autor: Mediafax 28.03.2011

Ambasada SUA prezenta, într-o telegramă din 2006, contextul în care a izbucnit scandalul de spionaj ce i-a avut în centrul pe Şereş, Nagy, Stancev şi Benyatov, arătând că sectorul energetic este unul dintre dintre cele mai intens manipulate şi predispuse la corupţie sectoare din economia României.

În telegrama Ambasadei SUA, clasificată "Confidenţial" şi redactată în 2006, prezentată de Hotnews şi atribuită Wikileaks, se arată modul în care Ministerul Economiei şi Petrom au negociat liberalizarea preţurilor, negociere anulată în ultimul moment de un telefon primit de la o instituţie guvernamentală din domeniul reglementării.

Documentul prezintă câteva comentarii ale ambasadei privind mediul energetic, dar şi dezvăluirea unui episod de culise din conflictul Guvernului cu compania Petrom. Subiectul telegramei este "România - scandal în sectorul energetic, cetăţean american reţinut sub acuzaţii de "spionaj economic".

"Sectorul energetic este în criză, mai ales având în vedere creşterea costurilor globale şi presiunea crescândă asupra Guvernului României pentru a permite liberalizarea totală a preţului la gazele naturale de producţie internă. În timp ce Guvernul reglează piaţa consumatorilor captivi (consumatorii individuali şi micile afaceri), OMV/Petrom şi-a exercitat dreptul de a vinde gaze pe piaţă liberă, în ciudă obiecţiilor Guvernului. Sub presiunea UE şi FMI, Guvernul a fost de acord în cele din urmă să liberalizeze piaţă pentru mării consumatori, care înseamnă 75%. În Octombrie (2006 - n.red.), o lună cu cerere relativ mică, OMV/Petrom a forţat chestiunea limitând accesul distribuitorilor regionali la produsele sale, forţându-i să fie de acord cu preţuri mai mari decât Guvernul încercase să impună", se arată în telegramă, scrie Mediafax, citând Hotnews. Citiţi mai mult despre sectorul energetic românesc în telegramele WikiLeaks pe www.mediafax.ro