Profitul retailerului spaniol Inditex a crescut cu 32%, la 1,73 mld euro, în anul fiscal trecut

Autor: Oncu Marius Gheorghe 23.03.2011

Profitul net al grupului spaniol Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial, a crescut cu 32% în anul fiscal încheiat în februarie, la 1,73 miliarde de euro, susţinut de extinderea agresivă a reţelei de magazine pe pieţe emergente precum China.

Analiştii consultaţi de Reuters anticipau un câştig net de 1,7 miliarde de euro pentru anul fiscal februarie 2010-februarie 2011.

Reportaj: Acasă la Inditex, într-un "sătuc" spaniol ce ţine loc de pupitru de comandă pentru 5.000 de magazine

Problemele economice şi şomajul de peste 20% din Spania continuă să îngrijoreze investitorii, chiar dacă Inditex a reuşit să-şi majoreze cota pe piaţa locală, care generează aproximativ un sfert din vânzări.

Vânzările nete ale Inditex au avansat cu 13% în anul fiscal trecut, la 12,53 miliarde de euro, potrivit raportului financiar al grupului.

La sfârşitul lunii octombrie, Inditex deţinea în România 50 de magazine sub brandurile Pull&Bear, Massimo Dutti, Bershka, Stradivarius, Oysho şi Zara Home.