Veniturile SAP au crescut cu 17%, la 17,6 milioane de euro

Autor: Razvan Craciun 22.03.2011

Cel mai mare producător de soluţii software pentru afaceri, grupul german SAP, a înregistrat anul trecut o creştere cu 17,1% a veniturilor obţinute în România, care au ajuns la 17,6 milioane euro, potrivit raportului financiar al grupului.

În 2009, SAP România a raportat venituri de 15,02 milioane euro. În acelaşi timp, profitul după plata taxelor a ajuns la 2,991 milioane euro, în creştere cu 54% faţă de 2009, când câştigul a fost de 1,943 milioane euro.

"Creşterea a venit din sectorul privat, care s-a dezmorţit. Principalele verticale din România au fost petrol, gaze şi utilităţi. Pentru anul acesta, avem ca obiectiv o creştere cu 20% a veniturilor", a declarat Valentin Tomşa, directorul general al SAP România.

Unul dintre cei mai importanţi clienţi ai SAP din România este Petrom, cea mai mare companie din România. Veniturile publicate în raport includ doar vânzările directe, fără cele ale partenerilor de pe piaţa locală.

Subsidiara din România avea la finalul anului trecut 94 de angajaţi, cu 17 mai mulţi decât în 2009. SAP România a fost înfiinţată în 2002, activitatea fiind concentrată pe vânzări şi marketing, precum şi pe dezvoltarea versiunilor localizate ale soluţiilor SAP.

La nivel global, grupul german a înregistrat anul trecut o creştere cu 17% a veniturilor, de la 10,672 miliarde euro la 12,464 miliarde euro. Profitul după plata impozitelor a avansat cu 4%, de la 1,75 miliarde euro la 1,813 miliarde euro.