Numărul insolvenţelor a crescut în februarie, dar la două luni se remarcă o scădere faţă de anul trecut

Autor: Cristina Cuncea 21.03.2011

Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în luna februarie a crescut faţă de ianuarie, astfel că după primele două luni circa 3.000 de societăţi au intrat în incapacitate de plată, însă numărul este în scădere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

În ianuarie 1.243 de firme au intrat în insolvenţă, iar în februarie alte 1.650. În primele două luni din 2010 au intrat în incapacitate de plată circa 4.000 de firme (2.031 în ianuarie şi 1.976 în februarie), potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

ONRC a anunţat în luna februarie că doar 200 de firme au intrat în insolvenţă în ianuarie, însă datele prezentate săptămâna trecută arată că 1.243 de societăţi au ajuns în situaţia de a nu-şi mai putea plăti datoriile.

Astfel, potrivit celor mai recente date, în ianuarie s-a înregistrat o scădere faţă de aceeaşi lună din 2010, însă doar cu 39%, de la 2.031 de firme.

În luna februarie, numărul insolvenţelor a crescut faţă de ianuarie, la 1.650 de cazuri. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când 1.976 de firme au intrat în insolvenţă, se remarcă o scădere a intrărilor în incapacitate de plată.

În judeţul Dolj, Bucureşti şi Prahova au fost înregistrate cele mai multe insolvenţe în primele două luni din acest an, cu 273, 231 şi respectiv 212 firme.

Cele mai multe societăţi care s-au confruntat cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comer­ţului, aproape 1.200 intrând în insolvenţă, dar şi cele din industria prelucrătoare - 445 şi construcţii - 456.

Anul trecut numărul insolvenţelor a ajuns la 21.692, puţin peste nivelul înregistrat în 2009, când 19.894 de firme au intrat în incapacitate de plată.

La sfârşitul lunii februarie erau activi peste 890.000 de agenţi economici.