Ucenicie şi nebunie/ de Elisabeta Lăsconi

Rareori biografia şi opera unui scriitor se înscriu atât de bine într-o epocă şi-l transformă în legendă şi mister, aşa cum s-au petrecut lucrurile cu Iris Murdoch: s-a născut în 1919, adică în primul an după sfârşitul Primului Război Mondial şi s-a stins din viaţă în 1999, ultimul an al secolului, a dominat romanul englez în deceniile postbelice, împreună cu Doris Lessing şi John Fowles, de acesta o leagă, în mod paradoxal, şi aceeaşi boală ce le marcheză ultimii ani, Alzheimer.

La noi, Iris Murdoch a avut şansa unei preţuiri şi prietenii din partea distinsei doamne Antoaneta Ralian, care i-a tradus romanele şi, cu o admirabilă consecvenţă, a evocat-o în numeroase interviuri, ne-a adus-o aşadar aproape. Merită laude munca traducătorilor care au continuat transpunerea în limba română a marii scriitoare, mai ales că romanele sunt vaste ca întindere şi rafinate ca limbaj şi construcţie.

Iris Murdoch a impresionat prin temele reluate obsesiv: arta şi condiţia artistului, familia şi relaţiile dintre părinţi şi copii, iubirea cu jocul ei de combinaţii rareori fericite, ucenicia la maeştri şi complicatele ei faţete, destinul ce-şi etalează surprizele. Romanul de curând tradus de Anca Dan, "Ucenicul cel bun", le dezvoltă magistral pe toate, titlul focalizează atenţia pe tema lui principală, amintind prin densitate şi nerv epic de capodopera autoarei - "Marea, marea".

Romanul poate fi citit ca povestea de ucenicie a tânărului Edward Baltram, care vrea să-i facă o surpriză unui prieten şi coleg: îl droghează fără ca acesta să ştie ori să vrea, şi-i provoacă moartea printr-un accident, vinovăţia începe să-l macine, mai ales că ascunde bună parte din adevăr în cursul anchetei. Acesta este începutul unui periplu interior şi exterior: întâi, dialogurile cu Thomas psihiatrul aduc prima schimbare în felul de a fi, iar mesajul primit de la soţia tatălui său natural, Jesse Baltram, pictor celebru, îl decide să plece la castelul sau mai curând conacul unde acesta s-a retras.

Firele poveştilor încep să se împletească: Edward descoperă trei femei (cele două surori şi mama lor) în rutina unei vieţi rustice, patriarhale, un tată ieşit din comun, trăind în turn, cu perioadele de luciditate şi cele de nebunie alternând imprevizibil - un zeu bătrân, păzit de vestale care par să-i dedice un cult. Edward este fiul cu doi taţi - pictorul nu l-a dorit şi nu l-a revendicat, mama sa Chloe s-a recăsătorit cu Harry, care l-a crescut şi l-a iubit, mai mult chiar decât pe Stuart, fiul său din prima căsătorie.

Cei doi fraţi, Edward şi Stuart, fixează căutările unei generaţii, li se alătură Meredith, fiul lui Thomas şi a lui Midge (sora mai mică a lui Chloe cea dispărută de multă vreme), fii ai căror părinţi au avut în trecut relaţii complicate, iar în prezent legături ascunse: amândouă surorile, Chloe şi Midge, s-au îndrăgostit de Jesse Beltram cel cuceritor, Harry are de doi ani o relaţie amoroasă cu Midge şi face presiuni asupra ei să-şi părăsească soţul; la rândul ei, Midge se îndrăgosteşte brusc de Stuart, fiul lui Harry. Spectrul nebuniei îi bântuie în forme blânde ori violente pe toţi...

"Ucenicul cel bun" se citeşte ca thriller psihologic, se derulează ca un mistery prin viaţa de la conacul familiei Beltram, demn de surorile Brönte şi de romanul gotic, ca treptat să se preschimbe în dramă de familie şi comedie peste care pluteşte umbra shakespeariană, satiră a unei lumi aristocratice mai curând în spirit decât în sânge şi neam, ce perpetuează o tradiţie şi un stil.

Iris Murdoch, Ucenicul cel bun, traducere din limba engleză de Anca Dan, Editura Polirom, 2011, 648 pag.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000). Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.