Un general yemenit întoarce armele împotriva preşedintelui

Autor: Adrian Voicu 21.03.2011

Un general yemenit care controlează 60% din forţele armate s-a alăturat protestatarilor, luni, atenţionând că Yemenul ar putea intra într-un război civil.

După ce mai multe zeci de protestatari yemeniţi au fost ucişi de lunetişti, vineri, generalul Ali Mohsen, frate vitreg cu preşedintele Ali Abdullah Saleh, şi-a exprimat susţinerea pentru protestatari. Generalul a refuzat să demisioneze declarând că soldaţii săi îi va proteja pe protestatari, informează Business Insider.

Măcelul de vineri, când 52 de protestatari au fost ucişi de lunetişti în Sanaa, s-a terminat cu declararea stării de urgenţă pentru 30 de zile, nefiind permisă libera circulaţie şi formarea de grupuri. Duminica, Saleh a anunţat că a concediat pe toţi membrii guvernului.