Turcii aduc şef nou la Garanti Leasing

Autor: Liviu Chiru 21.03.2011

Turcii de la Garanti Bank l-au numit la conducerea companiei de leasing a grupului pe Okan Yurtsever, care în trecut a deţinut poziţia de director retail banking şi bancassurance în cadrul băncii.

Garanti a preluat la sfârşitul anului trecut participaţia de circa 27% a americanilor de la GE Money în bancă şi cele trei instituţii financiare nebancare (IFN) pe care le-au operat în comun în anii trecuţi.

GE Money intrase pe piaţa locală în 2006, prin achiziţia la pachet a trei IFN-uri - Ralfi (credite de consum), Motoractive (leasing) şi Domenia Credit (credite ipotecare) - într-un deal de 140 de milioane de euro. Cele trei companii au operat în ultimii ani sub brandul comun GE Money, deşi au rămas entităţi juridice separate.

După tranzacţia de la sfârşitul anului trecut, cele trei societăţi au primit branduri comerciale distincte - Garanti Credite de consum, Garanti Leasing şi Garanti credite ipotecare - deşi denumirile juridice au fost păstrate.

Fostul şef al operaţiunilor locale ale GE Money, Cristian Dragoş, a fost cooptat în conducerea executivă a nou creatului grup Garanti Bank România, pe postul de director general adjunct, preluând şi atribuţiile deţinute în trecut de Yurtsever.

"Obiectivul nostru principal este extinderea activităţii şi implementarea unor instrumente moderne de leasing. De asemenea, ne vom îndrept atenţia dinspre zona auto spre cea a leasingului de echipamente şi spre industrii mai diversificate precum industria alimentară, de ambalaje, de echipamente medicale, agricultură, infrastructură, transport şi imobiliare", a declarat Yurtsever, 39 de ani, la preluarea postului de director general al Garanti Leasing.