Despre prăbuşirea poetului în abisul propriei cărţi

Editura Allfa

Traducere din limba italiană de Radu Gâdei. Autoarea, născută în 1971, a debutat în 2005, romanul ei devenind peste noapte besteseller. Aceasta este a treia sa carte şi a apărut în 2007. Un roman uşor, care va plăcea însă majorităţii cititoarelor care se vor regăsi în dorinţa de iubire a eroinei care nu are norocul să-şi găsească alesul atunci când doreşte, chiar dacă depune toate eforturile, iar când se decide să-l părăsească şi chiar o face, acesta "se dăduse pe brazdă". Dar prea târziu...

Institutul Cultural Român

Ediţia a patra revăzută şi adăugită a romanului apărut înainte de 1990 într-o ediţie grav amputată de cenzură (cu aproximativ 140 de pagini mai redusă) şi reeditată în 1998, dar tot în versiunea amputată. Romanul înfăţişează un tablou al lumii strivite şi decimate de comunişti, dar nu anihilate. "Ca şi în celelalte romane ale mele şi aici omul care vorbeşte este un scriitor care scrie un roman, Seara târziu. .... Sper ca Seara târziu să fie considerată un roman, mai mult decât un document, deşi chiar şi această calitate ar putea fi un rezultat tocmai al faptului că e o operă artistică."

Editura Litera

Claire Randall este călătoare în timp. Aruncată în negura vremii, cu peste două sute de ani în urmă, ea se îndrăgosteşte de rebelul James Fraser, sufletul ei pereche, şi decide să rămână împreună în vremea lui Jamie, în secolul al XVIII-lea. În urma unor evenimente care îi pun viaţa în pericol, fiica lor, Brianna, alege să trăiască în relativa siguranţă a secolului XX, la o veche fermă a strămoşilor ei din Scoţia, împreună cu Roger, soţul ei, şi cei doi copii. Ecouri din trecut este o carte despre călători în timp, despre oameni care şi-au dorit să schimbe istoria, despre caractere puternice care au luptat pentru convingerile sau pentru iubirile lor. Diana Gabaldon(născută în 1952, în Arizona) este o romancieră americană.

Editura Curtea veche

"Nu doar cititorul profesionist, ci orice fel de cititor, în general, este fascinat, uneori sau adeseori, nu numai de cărţile clasice, respectabile, faimoase, ci şi de opurile neobişnuite, ciudate, atipice, exotice - şi lista de calificative ar putea continua. Eu numesc aceste cărţi pur şi simplu stranii. Dacă din cărţile clasic-faimoase cititorul reţine principii de viaţă, stări psihologice şi morale (şi multe altele, y compris plăcerea lecturii, de ce nu?, fiindcă altfel ar pieri lumea, ca să zic aşa), cărţile stranii au atuul că năucesc, şochează, dar nu oricum, ci printr-o formă de înminunare. Şi pot stârni savoarea lecturii, atâta doar că o fac uimind în chip extrem, după ce şochează (sau, poate, în timp ce şochează). Şocul nu este neapărat unul de limbaj (licenţios ori violent sau experimental), ci de subiect şi de situaţie, de construcţie epică." (Ruxandra Cesereanu)

Editura Cartea Românească

Romanul este debutul în proză al poetului Dan Coman care a primit, pentru debutul în poezie, premiul Uniunii Scriitorilor. Este romanul vieţii lui D Great Coman, un poet care, în căutarea succesului, îşi pierde identitatea. "Dan Coman nu ne lasă nicio iluzie, cititorii nu există, poetul moare sufocat cu propriile versuri. Asistăm la prăbuşirea prin poezie în maniera unică a lui Dan Coman; nimic nu pare mai fascinant, mai irezistibil" (Marin Mălaicu-Hondrari).

Editura Dacia XXI

Un volum cu adevărat impresionant atât prin poemele proteice, efervescente, puternice şi surprinzătoare pe care le conţine, cât şi prin masivitate (peste 250 de pagini, fapt rar în cazul cărţilor de poezie). Sunt o mulţime de "personaje" care îşi spun povestea aici, pe fundalul unui spaţiu - Nordburg - imaginar dar foarte al nostru, căci "în Nordburg/ Toate sunt de-a-ndoaselea/ Odată cu certificatul de naştere/ Ţi se înmânează şi cel de deces". Tonalităţi expresionist-apocaliptice se aud pe tot parcursul volumului, ca în această "Ultimă fotografie": "Vămile sunt pustii/ Vameşii au murit demult/ Însemnele au fost acoperite de ape/ De dunele de nisip// Pe când/ Un ceas de perete/ Aruncat/ Pe un spaţiu neutru dintre două graniţe/ Ce nu-şi mai au rostul.// Se încăpăţânează să arate ora exactă/ De două ori pe zi/ Hlizindu-se la soarele orb/ Şi el negru". O carte pe care, dacă vor avea ocazia s-o citească, mulţi poeţi o vor invidia. (Ioan Es. Pop)