Feroviarii au oprit lucrul, trenurile nu au circulat două ore. 382 de trenuri afectate

Autor: Geanina Sandu 16.03.2011

Greva de avertisment a feroviarilor s-a încheiat la ora 9.00, trenurile staţionate în gări timp de două ore, pe durata protestului, au plecat spre staţiile finale, traficul pe calea ferată urmând să revină la normal miercuri după-amiază, scrie Mediafax Business.

Toate trenurile care nu au plecat din staţii până la ora 7.00, când a început protestul feroviarilor, vor fi reprogramate pentru plecare după ora 9.00, iar cele staţionate pe traseu îşi vor continuat drumul spre destinaţiile finale.

Casele de bilete au început să vândă legitimaţii de călătorie după ora 9.00. Călătorii care aveau deja bilet cumpărat şi-au putut recupera banii, de la casele care au fost deschise pe toată perioada grevei de avertisment. Mulţi călători care aveau deja bilet cumpărat au preferat să aştepte reluarea circulaţiei trenurilor.

Feroviarii au oprit lucrul, miercuri dimineaţă, şi două ore au fost în grevă de avertisment, timp în care circulaţia pe calea ferată a fost blocată, iar trenurile de călători au staţionat în gări sau pe traseu.

Trenurile nu au circulat între orele 7.00 şi 9.00, la greva de avertisment participând angajaţii de la CFR Călători şi CFR Infrastructură. Astfel, trenurile de călători aflate în mişcare au fost oprite în prima staţie de pe traseu, iar cele care aveau ora de plecare după 7.00 au rămas în staţii până la ora 9.00, când, treptat, va fi reluată circulaţia feroviară.

Sindicaliştii nu s-au înţeles cu reprezentanţii companiilor feroviare în cazul încheierii noilor contracte colective de muncă, astfel că au decis să respecte calendarul protestelor anunţate. Aceştia spun că nu acceptă diminuarea salariilor şi nici disponibilizări colective. Citiţi mai mult despre greva de la CFR pe www.mediafax.ro