Studiu Gallup: 41% dintre clienţii TV n-au avut posibilitatea de a alege un alt furnizor

Autor: Adrian Seceleanu 15.03.2011

Mai mult de 40% dintre cele aproximativ 6.000 de persoane care au participat anul trecut la o cercetare de piaţă a companiei Gallup au declarat că nu au avut cum să-şi aleagă furnizorul preferat de servicii de televiziune pentru că zona în care locuiesc nu era acoperită decât de un singur furnizor.

"41% din persoanele intervievate afirmă că nu au avut alternativă atunci când au ales serviciul utilizat din cauză că în zona în care locuiesc era un singur furnizor disponibil", potrivit datelor din studiul Gallup, realizat la solicitatea Autorităţii de reglementare în comunicaţii. Această situaţie este generată în general de faptul că multe localităţi sunt acoperite de un singur furnizor de servicii de cablu TV.

Potrivit datelor prezentate de ANCOM cercetarea de piaţă a Gallup a fost efectuată pe un eşantion total reprezentativ la nivel naţional de 5.983 de persoane fizice şi 2.832 de companii şi institutii publice.

"42% din gospodării în care se utilizează servicii de recepţionare a programelor TV cu abonament primesc aceste servicii de la RCS&RDS. Urmează, aproape la egalitate, UPC (16%) şi Romtelecom - Dolce (15%)", potrivit datelor din cercetare.

Conform aceleiaşi surse "92% din gospodăriile din România folosesc servicii de retransmisie a programelor TV pentru care plătesc un abonament lunar. În 5% din gospodării se recepţionează programe de televiziune prin intermediul unei antene (terestră sau satelit) pentru care nu se plăteşte abonament la vreun furnizor, în timp ce 3% din gospodării nu folosesc deloc astfel de servicii. Gradul de penetrare a serviciilor de retransmisie a programelor TV cu abonament este mai mare în mediul urban (95%) decât în mediul rural (88%). Principalul tip de suport de recepţionare a programelor TV îl reprezintă cablul TV. 68% din gospodăriile în care se utilizează servicii de recepţionare a programelor TV primesc aceste servicii prin cablu TV, 31% prin satelit cu abonament (DTH - direct-to-home), 3% utilizează o antenă terestră, iar 1% o antenă satelit proprie, fără abonament. Televiziunea prin cablu are o utilizare semnificativ mai mare în mediul urban (în 84% din gospodăriile în care se recepţionează programe TV) decât în mediul rural (46%), în timp ce televiziunea prin sistem DTH este utilizată preponderent în mediu rural".

Suma medie cheltuită în ultima lună de o gospodărie pentru serviciile de recepţionare a programelor TV pe bază de abonament este de 26,9 RON. În funcţie de suportul de recepţionare, gospodăriile în care se utilizează exclusiv televiziune prin cablu plătesc în medie 26,3 RON, în timp ce gospodăriile în care se utilizează exclusiv servicii DTH plătesc în medie 27,9 RON.

Preţul abonamentului şi numărul şi varietatea programelor TV sunt principalele criterii luate în considerare atunci când se achiziţionează servicii de retransmisie a programelor TV.

Datele privind cotele de piaţă sau valoarea medie a tarifelor nu sunt calculate pe baza datelor comunicate de operatorii de comunicaţii către ANCOM ci pe baza răspunsurilor primite de Gallup de la persoanele care au participat la studiu.